Ispită. Volumul 1 al seriei Wicked - Jennifer L. Armentrout

 

... rotindu‑se, a ocolit ușor o altă masă și a dispărut în mul‑ țimea de oameni care umplea trotuarul. Val avea să îl ajungă pe elf și să îl atragă într‑un loc unde putea să scape ușor de el, fără ca populația să asiste la ceea ce probabil ar fi părut o crimă cu sânge‑rece.

 

Lucrurile deveneau repede foarte neplăcute când un om neștiutor dădea peste așa ceva. În afară de muritorii pe care elfii îi țineau prin preajmă dintr‑o grămadă de motive abjecte, cei mai mulți oameni habar n‑aveau că elfii erau cât se poate de reali, deși erau peste tot.

 

Iar în orașe precum New Orleans, unde o grămadă de ciudați puteau trece neobservați fără nicio problemă, erau o adevărată plagă. Când am ridicat privirea și m‑am uitat la palmierii care se legănau, m‑am întrebat cum ar fi să fiu ca toți cei care se plimbau pe stradă.

 

Mă rog, să trăiesc într‑o binecuvântată ignoranță. Dacă m‑aș fi născut în oricare altă familie decât cea din care făceam parte, foarte multe lucruri ar fi fost diferite. Probabil că în primăvară aș fi absolvit școala. Aș fi avut un grup mare de prieteni, în care probabil că ne‑ar fi unit aminti‑ rile, nu secretele.

 

Poate că aș fi avut chiar – oh – un iubit. Iubit! Îndată, strada aglomerată pe care eram s‑a estompat. Eram doar eu și… Doamne, după trei ani, încă mă durea chiar și să mă gândesc la Shaun, și nu era nevoie de niciun efort să îmi închipui ochii aceia căprui, expresivi!

 

Unele detalii începeau să se șteargă, imaginea feței lui începuse să se încețoșeze, dar durerea era la fel. O sămânță de tristețe s‑a prins adânc înlăuntrul meu, dar am ignorat‑o cu disperare. Ce spunea mama? Nu mama mea...