Istoria armatei romane - Nicolae Iorga

 

Oastea munteană şi moldovenească s-a alcătuit pe o îndoită bază: aceea a străvechii datine de apărare naţională şi aceea a împrumuturilor de la vecini.
Orice alcătuire ostăşească trebuie să facă parte din următoarele categorii:

1.    Sau e o adunare de gloate, care se strâng numai în clipa de primejdie ori când ispiteşte o pradă sigură.
2.    Sau e o armată de cetăţeni, gata pentru orice împrejurări, armată din care se pot alege luptători mai destoinici; se poate forma, ca la romani, o „legiune”.
3.    Sau e o armată de mercenari care serveşte totdeauna cu o leafa fixă, ori se adună numai în zilele de criză, primind o leafa potrivită cu caracterul şi gradul acelei crize.
4.    Sau e o armată de Curte, a cărei menire este să înconjoare şi să apere persoana stăpânitorului.
5.    Sau e o armată feudală, care derivă dintr-o organizare de feude, fără s-o fi provocat creatorul armatei, ori fără s-o fi schimbat în vederea politicii sale militare.
6.    Sau e, în sfârşit, o armată cu caracterfeudal, pe care o dinastie găseşte cu cale a o întemeia, fiindcă în acest chip ea se găseşte mai bine servită decât în orice alt fel de condiţii.
Urmărind organizarea militară a vecinilor noştri, înainte de înstăpânirea turcilor, deocamdată vom găsi la vecinii din Balcani un sistem cu totul deosebit decât acela care funcţionează la vecinii din Apus sau Răsărit, din Ungaria sau Polonia, fără ca imitaţia noastră să se fi oprit la una singură din aceste categorii...