Istoria intunecata a Rusiei. Masacre, coruptie si crime in Patria-Mama - Michael Kerrigan

 

DEFICIT DE DEMOCRAŢIE
Deşi comentariile occidentale în privinţa Rusiei trebuie adesea privite cu o doză de scepticism, trebuie să admitem că, de-a lungul istoriei, liderii ruşi au minţit cu lejeritate. Şi, totodată, ei nu au acordat prea multă atenţie acelor idei privind responsabilitatea oficială şi libertatea presei, pe care guvernele occidentale le-au adoptat (cel puţin în teorie).

 

De fapt, sub comunism, gestionarea informaţiei a fost transformată într-o armă. În faţa ostilităţii lumii capitaliste, oficialii sovietici au simţit, de cele mai multe ori, că este justificat să prezinte propaganda oficială drept informare.

Dar, pe atunci, URSS nici măcar nu se prefăcea că ar respecta în vreun fel libertăţile democratice. Muncitorii, în jurul cărora ar fi trebuit să fie organizate eforturile şi necesităţile întregii societăţi, nu aveau dreptul de a se uni în sindicate cu adevărat independente, de a deţine propriile locuinţe sau de a călători liber şi, în general, o duceau mult mai rău, din punct de vedere material, decât fraţii lor „oprimaţi“ şi „exploataţi“ din statele capitaliste. Disidenţa politică nu era tolerată, ca, de altfel, nici exprimarea unor opinii care nu corespundeau poziţiilor instituţiilor statului.

 

Criticii ordinii sovietice puteau fi hărţuiţi - ori, desigur, trimişi în lagăre de muncă forţată.

În ciuda folosirii unei terminologii lăudabile (însuşi termenul soviet denotă un consiliu muncitoresc ales; Sovietul Suprem sau Congresul reprezenta, se presupune, vocea colectivă a muncitorilor), absenţa oricărei opoziţii reale însemna că organul de conducere al Partidului Comunist, Biroul Politic, exercita asupra ţării un control total, pe care ţarii l-ar fi putut invidia.

 

Fost locotenent-colonel în KGB, poliţia secretă sovietică, Vladimir Putin, omul forte al ţării în acest secol, nu s-a arătat niciodată prea interesat de respectarea libertăţii presei şi nici a pluralismului politic.

 

Dacă urmărim elementele comune dintre epoca ţaristă şi cea comunistă, le putem găsi în cel mai convingător mod în tendinţa liderilor ruşi de a deţine puterea

absolută şi de a o folosi după bunul plac. Dacă a existat vreodată un blestem care să planeze asupra Rusiei, acesta a fost instinctul aparent înrădăcinat la conducătorii ei de a nu tolera nicio opoziţie.

 

Notoriile gulaguri din era comunistă se bazau pe munca forţată din taberele katorga, unde infractorii şi disidenţii au fost trimişi încă din secolul al XVII-lea. Acest fenomen a fost, la rândul său, consecinţa problemelor structurale din politica rusească în ansamblu

 

Din punct de vedere istoric, Rusia a fost împiedicată mereu să progreseze chiar de slăbiciunea dovedită de cei care ocupau cele mai înalte funcţii în stat şi de lipsa unei clase de mijloc, plasată între autoritatea centrală şi mase...