Italianul - T. L. Swan

Italianul - T. L. Swan

RĂMÂN CU PRIVIREA FIXATĂ ASUPRA FIRMEI DE DEASUPRA UȘII și zâmbesc.

Când ești la Roma…

Asta sunt eu, la Roma, îndrăgostindu-mă de mine însămi până peste cap.

Vremea e caldă, peisajele îți taie respirația, iar Roma este exact așa cum mi-am imaginat-o. Sunt în a doua săptămână dintr-o vacanță de cinci săptămâni în Italia. Am fost la Veneția și în Toscana.

S-ar putea să fiu și în toiul unei mici crize a vârstei mijlocii, dar fie! M-a scos din zona mea de confort și m-a adus în colțul acesta de rai, așa că nu mă plâng.

Împing ușa grea, din lemn închis la culoare, și intru în barul-restaurant. S-a înserat, iar localul e spațios, cu o grădină mare în spate. Ghirlande de luminițe scânteiază peste tot, iar atmosfera are ceva de petrecere, cu râsete vesele care răsună în jurul meu. În față cântă o trupă formată din trei persoane, iar localul e cât se poate de animat. Unul cântă, iar ceilalți doi îl acompaniază la chitară. Nu înțeleg ce spun, dar nici nu e nevoie. Sună atât de bine – atât de italian!

Mă așez la o masă pentru două persoane, afară, în curte.

— Buona sera!

Chelnerul îmi zâmbește larg când se apropie.

Îi întorc zâmbetul, ușor nesigură.

— Vorbiți engleză?

— Ah, da, madame! Cu ce vă pot ajuta?

Arunc repede o privire peste meniu.

— Aș dori un Prosecco, vă rog!

— Ottimo.

Încuviințează și se îndreaptă spre bar, lăsându-mă să privesc în jur, fascinată de decorul superb.

În Italia, totul pare amplificat. Gesturile, râsetele, felul în care oamenii spun povești.

Frumusețea limbii. Aș putea să stau și să ascult oamenii vorbind italiană toată ziua și exact asta am făcut în ultimele paisprezece zile.

A fost cea mai frumoasă călătorie! Credeam că o să fiu neliniștită călătorind singură, dar am descoperit în mine un curaj despre care nici nu știam că există. Am luat masa în fiecare seară de una singură și nu m-am simțit nici măcar o dată stingheră sau în nesiguranță. Oamenii sunt atât de calzi și de prietenoși, încât mă simt ca acasă!

REVIEW-URI