Iubirea nu e un vers liber - Susana Fortes

 

... stătea de o bună bucată de vreme cu coatele sprijinite pe birou, fără să citească sau să scrie, nefăcând nimic; privea pe fereastră, cu un cardigan vechi aruncat pe umeri și în niște pantaloni largi, foarte purtaţi.

 

Apartamentul ei se afla în aripa dinspre apus a Saint James College, o clădire cu acoperiș de ţiglă, cu o scară elegantă și ferestre în stil georgian, care adăpostea deopotrivă studenţi și profesori. Faţada îi era acoperită de iederă și viţă sălbatică.

 

O crenguţă de vâsc prinsă de ușă era singurul detaliu care vestea apropierea Crăciunului. Era acea perioadă din an în care își nu măra plusurile și minusurile. Își atinse ușor gâtul cu mâna, cu un gest care parcă era dictat de organele interne. Poate de inimă. De fluxul tainic și de neoprit al sângelui.

 

Îi plăcea să predea literatură, însă… Se ridică în picioare și se îndreptă spre biblioteca ce ocupa un perete lateral, de unde scoase o carte. Citi doar primul vers. Cineva scrisese ceva în spaniolă pe margine. Și atunci își dădu seama cât de dor îi era de ţara aceea. Pământul. Zgomotele.

 

Glasurile puștanilor care vindeau ziarele de dimi neaţă, scârţâitul balamalelor bătrânei porţi când intra câte o mașină pe aleea largă cu pietriș. Toate sunetele acelea erau încă aici, pe marginile cărţii. Poarta era înaltă și neagră, din fier forjat, și acoperită într‑o parte și‑n cealaltă de câte o tufă de clopoţei. Își amintea și mirosurile.

 

Parfumul floricelelor pufoase și rotunjoare de scai-măgăresc în plin soare și mirosul de fum de balegă de cal folosită pe post de combustibil; mirosul de canal neacoperit, cel de ulei de măsline și cel de tămâie din bisericile catolice; aroma conurilor arse în păduricile de pini vara, un miros pe care studenţii străini abia ajunși acolo, ca și ea, îl atribuiau unui incendiu stins de curând. O ţară care miroase a incendiu abia stins trebuie luată în serios...