La ce-i bun butonul ăsta? O autobiografie Bruce Dickinson

La ce-i bun butonul ăsta? O autobiografie Bruce Dickinson
-15%
Editura:
Anul publicării: 2018
Pagini: 372
Format: 14x20
Categoria: Biografii
Preț: 50,92 RON
59,90 RON (-14,99%)
Disponibilitate: în stoc

DESCRIERE

La ce-i bun butonul ăsta? O autobiografie Bruce Dickinson

 
... când m-am născut, părinţii mei erau intr-atât de tineri. încât mi-e imposibil să spun ce-aş fi făcut eu dacă eram în locul lor. Viaţa însemna să te instruieşti şi să te dezvolţi, să depăşeşti graniţa clasei muncitoare şi să încerci mai multe locuri de muncă. Singurul păcat de neiertat era să nu te fi străduit îndeajuns.

Tatăl meu aborda cu seriozitate majoritatea problemelor şi trăgea tare de el. Provenea dintr-o familie ce număra şase suflete, fiul unei ţărăncuţe trimisă în câmpul muncii de la 12 ani şi al unui lucrător în construcţii din partea locului, un motociclist greoi, căpitanul echipei de fotbal din Great Yarmouth.
 
Marea sa dragoste au fost maşinăriile, modul de funcţionare a mecanismelor, calculele, de-signul şi schiţele. îi plăceau autoturismele şi-i plăcea să şofeze, deşi considera că în cazul lui nu se aplică nici legislaţia privind viteza, nici purtatul centurii de siguranţă şi nici restricţia condusului în stare de ebrietate.
 
După ce şi-a pierdut permisul de conducere, s-a înrolat voluntar. Voluntarii erau plătiţi mai bine decât bărbaţii mobilizaţi. iar armata nu făcea prea multe mofturi când era să-şi aleagă şoferi pentru jeep-uri.

Cum în armată permisul de conducere i-a fost restituit numaidecât, talentele sale inginereşti şi mâinile dibace l-au adus într-o slujbă în care se elaborau planuri pentru sfârşitul lumii.
 
La o masă din Dusseldorf, a desenat cu precizie perimetre în care moartea -în perspectiva apocalipsei de pe agenda Războiului Rece - urma să se instaleze la o scară epică. Restul timpului şi-l petrecea bând whisky, după cum vă puteţi imagina, pentru a-şi îneca plictisul şi lipsa oricărui orizont.
 
In timp ce încă servea sub arme. acest robust campion de înot din Norfolk - şi încă la stilul fluture, nici mai mult, nici mai puţin - i-a căzut cu tronc delicatei balerine care era mama mea.

Copil nedorit al bărbatului care i-a confiscat unica fiică. în ochii bunicii mele, Lily, eu reprezentam progenitura lui Satan, dar pentru bunicul Austin eram ipostaza cea mai apropiată a fiului pe care nu i-a fost dat să-l aibă. Pe parcursul primilor cinci ani, bunicii mei literalmente au fost in loco parentis.
 
Copilăria timpurie mi a fost destul de decentă, cu lungi excursii prin pădure, cu scormonit vizuini de iepuri, cu apusuri hibernale de-o frumuseţe ameţitoare şi ger scăpărător, sub ceruri de purpură.

Părinţii mei adevăraţi călătoreau dintr-un loc în altul, lucrând în câte un club de noapte, unde-şi susţineau numerele artistice - cu pu-deli. cu recuzită de saltimbanci şi costume mulate. Nu-i aşa că-i tare?

Numărul 52 al casei de pe Manton Crescent era vopsit în alb - o locuinţă tipică, din cărămidă, în proprietatea primăriei, având un perete comun cu o alta identică. Manton Colliery era o mină de cărbune adâncă, iar bunicul meu lucra acolo.
Bunicul a lucrat ca miner de la vârsta de 13 ani.
 
Prea tânăr pentru a se putea angaja legal, reuşise cu isteţime şi tupeu să ascundă adevărul legat de vârsta şi înălţimea lui, care - ca în cazul meu - nu era prea impresionantă. Pentru a ocoli regula care stabilea că eşti suficient de înalt pentru a coborî în mină dacă felinarul nu lasă urme pe sol când e agăţat cu coarda de centură", i-a făcut pur şi simplu câteva noduri.
 
A fost pe punctul de a merge pe front, dar n-a trecut dincolo de poarta grădinii. Era în Armata Teritorială, voluntar cu jumătate de normă, dar mineritul de cărbune era încadrat la servicii esenţiale, aşa că n-a trebuit să devină combatant...

REVIEW-URI

Scrie un review și spune-ne opinia ta despre acest produs scrie un review

Cărți noi - Biografii

Created in 0.0700 sec