Leopardul de zăpadă - Peter Matthiesen

Leopardul de zăpadă - Peter Matthiesen
-20%
Preț: 36,00 RON
45,00 RON (-20%)
Disponibilitate: în stoc
ISBN: 978-973-46-7884-6
Editura:
Anul publicării: 2019
Pagini: 424
Format: 13x20

DESCRIERE

Leopardul de zăpadă - Peter Matthiesen

 
... pasionat de filosofia zen şi, în acelaşi timp, un observator perspicace al lumii din jur, Matthiessen transformă relatarea călătoriei sale într-una de tip iniţiatic, în care căutarea unui animal rar se îmbină cu o căutare a sinelui după o traumă recent suferită de scriitor – moartea prematură a soţiei, Deborah...
 
... Fiinţa-Buddha se dizolva deja şi am încercat să-mi transmit recunoştinţa, să O informez despre D, însă după o clipă am renunţat, conştientizând fericit că nu era nevoie de nimic, că nu lipsea nimic, că totul era cunoscut dinainte, dintotdeauna şi pentru totdeauna, că moartea lui D, da, chiar şi asta, era ceea ce trebuia să fie.
 
După două săptămâni, când i-am descris lui Eido roshi cele întâmplate, m-am uluit pe mine însumi (deşi nu şi pe roshi, care doar a înclinat aprobator din cap şi a făcut o mică plecăciune) izbucnind spontan în râs şi lacrimi, lacrimi ce-mi curgeau uşoare şi libere precum ploaia în lumina soarelui.

în învăţătura zen adevărurile se intuiesc, chiar şi acelea care abia dacă sunt înţelese, iar acum intuiţia devenise cunoaştere, nu ca urmare a vreunui merit, ci, pare-se, prin intermediul stării de graţie. Starea de graţie care a început în acea dimineaţă în Zendo a stăruit în tot cursul iernii când a murit D - un calm lăuntric ce mă făcea pur şi simplu să ştiu cum şi unde să acţionez, fără să risipesc energie din cauza nehotărârii sau a regretelor, şi, aparent, această siguranţă nu a provocat nici o jignire, poate din cauză că nu implica deloc egoul, că insul care acţiona astfel nu eram „eu“.
 
Când i-am spus lui roshi că am simţi o astfel de disponibilitate şi forţă, ba chiar un fel de exaltare nebunească, el mi-a zis calm: „Ai reuşit să transcenzi". Cred că a vrut să spună că „ai reuşit să-ţi transcenzi egoul“ şi, odată cu el, durerea, spaima şi remuşcarea. Parcă trezit dintr-un vis urât din trecut, m-am pomenit iertat nu doar de D, ci şi de mine însumi, iar această iertare încă mi se pare cea mai mare binecuvântare din viaţa mea...
 
............
 
... după moartea lui D m-am întrebat dacă nu cumva voi fi copleşit de spectrul remuşcării. Nu a fost aşa. în partea cea mai cenuşie din toate lunile pustii ce au urmat, inima mea a fost calmă şi limpede, de parcă toată acea karma rea a trecutului se risipise în zorii acelei zile din noiembrie.
 
Mă copleşea gratitudinea faţă de Prezenţa care m-a pregătit pentru moartea lui D, gratitudine foarte diferită de recunoştinţa prietenească pe care o simţeam faţă de Eido roshi şi faţă de D, faţă de familia mea înţelegătoare, faţă de prieteni şi copii.
 
Nu că m-aş fi simţit recunoscător faţă de mine însumi, totuşi chestiunea părea de neocolit: unde putea sălăşlui acel imens Zâmbet dacă nu în propria mea fiinţă?
 
Când incantasem cu atâta disperare sutra Kannon, îl invocasem pe Avalokita, dar nu acordasem nici o atenţie cuvintelor, ci doar lui D, care stătea în şirul de chipuri ale lui Buddha de vizavi.
 
Prin urmare, era greu să îl identific pe Avalokita cu acea Prezenţă, asta dacă nu cumva El era şi D, dar şi eu însumi - pe scurt, ceea ce voia să spună Meister Eckhardt: „Ochiul cu care îl văd pe Dumnezeu...
 

REVIEW-URI

Scrie un review și spune-ne opinia ta despre acest produs scrie un review

Cărți noi - Literatura universala

Created in 0.0593 sec
Acest site folosește cookie-uri pentru a permite plasarea de comenzi online, precum și pentru analiza traficului și a preferințelor vizitatorilor. Vă rugăm să alocați timpul necesar pentru a citi și a înțelege Politica de Cookie, Politica de Confidențialitate și Clauze și Condiții. Utilizarea în continuare a site-ului implică acceptarea acestor politici, clauze și condiții.