Limba si literatura romana. Simulare pentru Evaluarea Nationala clasa a VII-a - Marinela Pantazi

Citește fiecare dintre textele de mai jos pentru a putea răspunde la cerințele formulate.

TEXTUL 1

Zâmbea, deși cu numai câteva minute înainte adversarul îl așezase cu umerii pe saltea. Zâmbea încă... Lumea din jur se întreba, desigur, de ce nu e supărat, fiindcă pierduse în ultima clipă. Fusese, în mod evident, mai bun decât celălalt băiat, cu care se luptase. Mai bun, deși era mai mic decât el!...
Când s-a aplecat în fața spectatorilor, să-i salute, lumea, toată, a izbucnit într-un ropot de aplauze, ca și când el ar fi fost câștigătorul. De fapt, erai...
M-am repezit și l-am îmbrățișat...
— Bravo, Dănuț! Ai fost nemaipomenit! i-am șoptit, în timp ce-i sărutam obrajii îmbujorați de efort și de emoție... Nemaipomenit, să știi!... Când ai învățat tu să te lupți așa?!... Ai început antrenamentele doar de-o lună și jumătate... Și, gata-gata să ieși campion național!
— Am și ieșit, unchiule Geo! mi-a răspuns copilul. De aceea sunt fericit!...
Am rămas puțin încurcat. Mă gândeam că, la cei unsprezece ani ai lui, neîmpliniți, Dănuț nu înțelesese prea bine ce se petrecuse acolo pe ring și că, neluându-l în seamă pe arbitru, care ridicase mâna celuilalt băiat, în semn de victorie, el se lăsase cuprins de aplauzele spectatorilor și de strigătele de „Bravo!”, crezând că...
— Ai văzut cum am luptat cu mâna dreaptă? Dacă ai ști ce m-a durut în tot timpul antrenamentelor!... Astăzi însă am vrut să nu mă doară. Mi-era teamă că mă învinge Mihai în primele minute...
— Bine, dar el este de doi ani luptător, judocan... A mai fost la concursuri, are experiență... m-am grăbit cu vorbele, ca să-l consolez pe Dănuț.
— Nu de asta îmi era frică, ci de mână, mi-a răspuns băiatul, privindu-mă drept în ochi. De mână, înțelegi? Mihai e bun... e cel mai bun din lot... dar eu pot să-l înving oricând! Am simțit în ultima săptămână de antrenament...
în clipa aceea, antrenorul, care sosise lângă noi, l-a luat în brațe și-a început să se învârtească, strângându-l la piept pe băiat...
— Vreau să merg în mașină cu unchiul Geo și cu tanti Coca! a spus Dan, când am ieșit din clădirea în care avusese loc concursul.
Alexandru, fratele lui, mai mare doar cu un an, dar mult mai înalt, ne privește cu jind. Ar vrea și el să meargă...
— Nu, Alex! îi spune Dan, observându-l, tu te duci cu mama și cu tata... Doar n-o să-i lăsăm singuri! Ne întâlnim la Cofetăria „București”. Unchiul Geo a promis că „face cinste”!... adaugă el, zâmbind.