Mama. Un jurnal al dragostei și al despărțirii - Ioan Stanomir

 

... punctul de pornire al acestui jurnal al dragostei şi al despărţirii este ziua de vineri, 11 octombrie 2019, ziua în care mama mea, Mihaela Stanomir, născută Hărăbor, a murit.

 

Căci numai apropierea morţii poate trezi sensibilitatea care nu se mai supune disciplinei raţiunii, ci urmează cărările misterioase ale visului şi reveriei. Acest jurnal al dragostei şi al despărţirii este o conversaţie ce merge dincolo de moarte, o conversaţie ce aduce împreună vocile celor care au rămas în urmă şi vocile celor care nu mai sunt.

 

Din această împletire se naşte singurul glas pe care aceste pagini îl oglindesc, glasul în care se pot ghici glasurile noastre, unite, ca într-o singură fiinţă. Mâna care a scris acest text a urmat indicaţiile stranii şi tandre ale unui dicteu al visului.

 

Rândurile jurnalului transcriu vocea nostalgică a dragostei de dincolo de moarte. În acest spaţiu al confesiunii nu accidentele mele biografice contează, ci maniera în care, treptat şi subtil, mama şi fiul se contopesc, ca două imagini crescute în singurul chip pe care oglinda îl mai poate răsfrânge. Iată de ce acest jurnal al dragostei şi al despărţirii îi are drept cititori doar pe cei care, iubind, îşi pot aminti.

 

Cei care trăiesc în prezentul gol al unei vieţi de automate nu pot avea acces la delicata mişcare pe care doar moartea o face să se nască. Pentru cei care au iubit, moartea nu poate fi poarta care se închide, etanş şi absurd.

 

Ea devine acel culoar pe care aleg să meargă, spre a putea descoperi pragul ce anunţă liniştea revederii. Iar jurnalul dragostei şi al despărţirii urmează drumul ce conduce dinspre adâncuri de jale la înseninarea melancolică. Moartea este îmblânzită prin dragoste, iar viaţa capătă sens prin trecere, în cele din urmă.