Maresalul lui Stalin. Viata lui Gheorghi Jukov

 

 

Jukov şi-a revenit după calvarul plenarei din octombrie ducându-se acasă şi dormind. „Eram hotărât să nu devin o victimă”, i-a spus el lui Konstantin Simonov, „să nu mă prăbuşesc, să nu disper, să nu-mi pierd dorinţa de a trăi. […] M-am întors acasă şi am luat un somnifer. Am dormit câteva ore. Apoi m-am trezit. Am mâncat. Am luat un somnifer. Iar am adormit. M-am trezit din nou, am luat un somnifer și am adormit. Am ţinut-o aşa timp de 15 zile. […] În visurile mele am retrăit tot ceea ce mă chinuia. […]

 

M-am certat. Mi-am susţinut opinia. M-am mâhnit – totul în somn. Apoi, după 15 zile, m-am dus la pescuit.”1 Suferința lui Jukov era amplificată de complicaţiile continue care apăreau în viaţa particulară. După ce fusese demis din postul de ministru al apărării, soţia lui aflase despre relaţia cu Galina.

 

Aleksandra ştia de Galina încă de la Sverdlovsk, dar nu ştia că aceasta se mutase la Moscova. Şi nu ştia nici de fiica Galinei, Maria; a aflat de existenţa Mariei abia patru ani mai târziu, când Jukov a avut nevoie de acordul soţiei sale legitime pentru a o adopta oficial pe Maria ca fiică a sa.

 

Jukov a reacţionat la această criză personală făcând schimb de locuinţă: a dat apartamentul din strada Granovskaia în schimbul a două apartamente mai mici, unul pentru Aleksandra şi celălalt pentru fiica Ella, iar el s-a dus să locuiască împreună cu Galina şi Maria în vila sa.

 

Nici Ella, nici Era nu au aflat despre despărţirea de facto a părinţilor lor decât atunci când cei doi au divorţat în 1965. Când au aflat, au fost de partea mamei lor şi nu au mai vorbit cu Jukov timp de peste un an. 2 Apoi, în 1966, Jukov s-a însurat cu Galina.

 

 

Când l-a demis din funcția de ministru al apărării, Hruşciov îi promisese lui Jukov că îi va da altceva de lucru, dar nu şi-a ţinut promisiunea şi, în februarie 1958, Prezidiul l-a pensionat, în condiţii bune după standardele sovietice.

 

A primit o pensie bună, asistenţă medicală şi socială generoasă, maşină mică pentru uz personal. I s-a permis de asemenea să-şi păstreze apartamentul şi vila şi să poarte uniformă militară dacă dorea...

 

 

 

Prefață

Cuvânt‑înainte şi mulţumiri

 

Capitolul 1 — Sic transit gloria: ascensiunile și decăderile mareşalului Jukov

Capitolul 2 — Tinereţea legendară: de la fiul de ţăran la soldatul comunist (1896–1921)

Capitolul 3 — Viaţa de soldat: formarea unui comandant roşu (1922–1938)

Capitolul 4 — Halhin‑Gol (1939): un general primește botezul focului

Capitolul 5 — La Kiev: jocuri şi pregătiri de război (1940)

Capitolul 6 — Arhitectul dezastrului? Jukov și 22 iunie 1941

Capitolul 7 — Generalul lui Stalin: salvarea Leningradului şi a Moscovei (1941)

Capitolul 8 — Arhitectul victoriei? Stalingrad (1942)

Capitolul 9 — Na zapad! De la Kursk la Varşovia (1943–1944)

Capitolul 10 — Furtuna roşie: cucerirea Germaniei (1945)

Capitolul 11 — Exilat în provincie: dizgraţie şi reabilitare (1946–1954) 

Capitolul 12 — Ministru al apărării: triumf şi batjocură (1955–1957)

Capitolul 13 — Ultima bătălie: lupta pentru istorie (1958–1974)

Capitolul 14 — Mareşalul Victoriei

 

Note

Bibliografie

 

Tabel cronologic

Index