Martorul inocenţei mele - Jonathan Coe

Martorul inocenţei mele - Jonathan Coe

... Phyl se aplecă înainte pe banca din grădină și simți un fior străbătându-i corpul. Era opt fără douăzeci, soarele apunea deja, iar serile începeau să devină mai răcoroase.

Gardul viu de lemn câinesc, înalt și perfect tuns, își arunca umbra lungă peste gazonul pe care tatăl ei îl tunsese în dungi ordonate cu câteva zile în urmă.

Din adâncurile iazului cu crini, Gregory – bătrânul pește auriu cu nume aliterativ – ieșea din când în când la suprafață și îi trimitea, nepăsător, săruturi cu buzele lui bulbucațe.

Păsări pe care nu le-ar fi putut identifica cântau cântece de seară din crengile unor copaci cărora nu le-ar fi putut spune numele. Norii punctau cerul roșiatic și, printre ei, în depărtare, zărea sclipirea argintie a unui avion care cobora încet spre Heathrow.

Era o scenă de liniște minunată, care nu-i trezea niciun fel de emoție. Rezolvase Wordle-ul zilei în trei încercări și, verificându-și statisticile, descoperise că acum avea o serie de șaizeci și opt de zile.

Asta însemna că astăzi, vineri, 2 septembrie, se împlineau șaizeci și opt de zile de când terminase facultatea. Șaizeci și opt de zile de când tatăl ei condusese până la Newcastle, în noul Toyota de care era atât de mândru, îngrămădindu-i lucrurile...

REVIEW-URI