Michelangelo ereticul - Matteo Strukul

 

... deci Beneficium Christi era o carte?

Dar cum putea un obiect ca ăla să aibă o asemenea putere? Dizgraţia nu era sigură. Sigur îi plăcea lectura, cuvintele şi poveştile care se înşirau sub ochii ei, atunci când avea timp să citească. Cu câţiva ani în urmă, Imperia o învăţase magia aceea şi acum adora să-şi poată permite luxul magnific al lecturii. Era pasiunea ei secretă şi reprezenta o mângâiere şi o alinare pentru suflet.

Povestiri şi poeme, n-ar fi ştiut spune ce gen prefera, dar un lucru era clar, şi anume că, imediat cum avea ocazia, îi plăcea să-şi piardă privirea pe paginile unei cărţi bune. Imperia avea rafturi pline şi o lăsa să ia ce voia.

Drintre toate, îşi amintea că iubise cu disperare II Peregrino de Jacopo Caviceo, pentru că în povestea aceea, mai mult decât în oricare alta, găsise farmecul aventurii, al pasiunii, sentimentul care tulbură sufletul protagoniştilor şi umple paginile de o nelinişte care-l lasă pe cititor fără cuvinte.

 

Cartea spunea povestea marii iubiri dintre Ginevra şi Peregrino. Ca să poată vorbi cu femeia inimii lui, Peregrino, după ce scăpase de un necaz cu justiţia şi înşelase vigilenţa rudelor, se travesteşte în ţăran, homar, cerşetor.

 

Şi-apoi îşi urmăreşte iubita pe la petreceri, pătrunzând în casa Polissenei, o verişoară bolnavă, sau ascunzându-se în întunericul pivniţei unui prieten, sau chiar şi în altarul unei biserici, doar ca s-o vadă şi să-i dezvăluie mistuitorul său sentiment. Câtă pasiune era în tânărul acela îndrăgostit!

 

Şi cu câtă moderată şi blândă armonie încerca Ginevra să potolească atacurile acelea, chiar dacă se topea de dragul lui. Iar Dizgraţia găsise în povestea aceea, atât de plină de surprize şi de lovituri de scenă, o asemenea fericire, încât voia să dedice tot timpul pe care-l avea la dispoziţie acelei splendide activităţi.

Iar când nu avea timp, nu ezita să-l fure nopţilor de somn. Lumea ei era atât de populată de poveşti şi personaje, încât uneori reuşeau să o facă să uite viaţa periculoasă pe care era obligată s-o ducă.

Datorită cititului zăbovea cu mintea la viaţa lui Peregrino şi a Ginevrei, sau asista la trădările femeilor adultere faţă de soţii posesivi şi violenţi din nuvelele lui Masuccio Salernitano.

 

Dar poate povestea lui Romeo şi Julieta şi a iubirii lor plină de piedici la Verona, scrisă de Luigi da Porto, era cea care, mai mult decât toate celelalte, îi furase sufletul. Exista acolo o asemenea suferinţă în dragoste, o atitudine atât de exagerată şi de plină de cruzime împotriva celor doi îndrăgostiţi, încât Dizgraţia, citind, nu reuşea să-şi reţină lacrimile...