Miss Edison profesoara noastra aiurita

 

Apăruse dintr-odată acolo. Din senin, cum se spune. Deşi cerul numai senin nu era. Nori joşi atârnau greu la orizont; se auzea un bubuit surd; pe scurt, atmosfera prevestea o micuţă şi drăgălaşă furtună.

 

Nu era însă clar dacă avea să fie într-adevăr drăgălaşă şi micuţă. Ba chiar dimpotrivă, dacă Oskar intuia corect.

 

– Doamna Edison? strigă el surprins şi se opri pe cărarea îngustă.

 

Îşi ridică umerii şi clipi, nevenindu-i a crede. Oare cea care stătea acolo, în faţa intrării, era într-adevăr profesoara lui de engleză? Evident, era doamna Edison, dar arăta altfel decât la şcoală. Să fi fost de vină ochelarii? Sau părul lung şi roşcat? Sau rochia demodată din stofă grea, de culoare verde-închis? Broşa de argint de la guler?

 

Fugitiv îi trecu prin minte ceea ce-i povestise Marlen, mama lui, în urmă cu două săptămâni, după şedinţa cu părinţii: anume că unii...