Mitul inteligenței artificiale. De ce computerele nu pot gândi la fel ca noi - Erik J. Larson

 

... dacă un sistem de inteligenţă artificială nu face deloc inferenţe, nu merită să i se atribuie statutul de inteligenţă artificială. (Deşi am putea spune că până şi un sistem care etichetează imagini cu pisici face inferenţa că ceea ce „vede” e o pisică - aşa că ştacheta poate fi lăsată destul de jos.)

E imposibil să înţelegi o glumă, să descoperi un nou vaccin, să rezolvi un caz de omucidere, ca Dupin, sau chiar să ţii pasul cu diverse evenimente şi informaţii din lume fără să fii capabil să faci inferenţe. Sigur, ştim multe lucruri, dar numai inferenţele ne poartă spre noi cunoştinţe (sau credinţe). Ştim că soarele va răsări mâine, deci nu trebuie să inferăm că e aşa.

 

La fel, nu ne obosim să inferăm că mâna ne e în continuare ataşată de antebraţ. Acestea sunt cunoştinţe pe care le avem deja, convingeri deja formate. Dar ceea ce ştim se schimbă şi e adus la zi permanent. Dacă afară se întunecă în mod misterios prea devreme, am putea infera că are loc o eclipsă de soare sau poate că o puternică furtună de praf acoperă soarele la vest sau poate că are loc un holocaust nuclear. Depinde. Ce ştim în momentul de faţă? Ce răspuns pare cel mai logic, dat fiind ceea ce vedem?

într-un sens general, facem întotdeauna inferenţe - e ca o condiţie pentru a fi treaz. Se poate să intru în bucătărie, să găsesc o sticlă de Pepsi pe jumătate goală şi să inferez că sora mea a lăsat-o acolo, fiindcă ea bea Pepsi şi tocmai ne vizitează. Pe de altă parte, nişte muncitori schimbă hiaturile şi am remarcat că mai devreme unul dintre ei bea Pepsi.

 

De fapt, şi eu am băut Pepsi mai devreme şi am lăsat sticla, băută pe jumătate, pe verandă, aşa că poate soţia mea a adus-o înăuntru. Până la urmă, facem conjecturi pentru a obţine o explicaţie care are noimă, pe baza a ceea ce ştim şi a contextului în care ne aflăm. Aceasta e inferenţa „în timp real”, fiindcă tragem concluzii în timp ce pătrundem în încăpere. In lumea reală, circumstanţele se schimbă permanent, deci inferenţele în timp real sunt des folosite.

 

La urma urmei, gândim în timp. Un program informatic care poate rezolva o problemă după zece miliarde de ani nu e absolut deloc inteligent, cum nu e inteligent nici unul care, în timp real, intră într-un zid.

Natura provizorie a multor inferenţe înseamnă că inferenţele iniţiale pot fi greşite, mai ales dacă sunt făcute în pripă. Dacă ajung cu întârziere la birou, şeful ar putea infera că nu iau lucrurile în serios, când de fapt circulaţia a fost îngreunată din cauza unui accident. Cu alte cuvinte, şeful trage o concluzie pe baza unei...