Moara cu noroc

...''Moara cu noroc'' ... omul să fie mulţumit cu sărăcia sa, căci, dacă e vorba, nu bogăţii, ci liniştea colibei tale te face fericit. Dar voi să faceţi după cum vă trage inima şi Dumnezeu să vă ajute şi să vă acopere cu aripa bunătăţilor sale. Eu sunt acum bătrână, şi fiindcă am avut şi am atât de multe bucurii în viaţă, nu înţeleg nemulţumirile celor tineri şi mă tem ca nu cumva, căutând acum la bătrâneţe un noroc nou, să pierd pe acela de care am avut parte până în ziua de astăzi şi să dau la sfârşitul vieţii mele de amărăciunea pe care nu o cunosc decât din frică. Voi ştiţi, voi faceţi: de mine să nu ascultaţi. Mi-e greu să-mi părăsesc coliba în care mi-am petrecut viaţa şi mi-am crescut copiii şi mă cuprinde un fel de spaimă când mă gândesc să rămân singură într-însa: de aceea, poate că mai ales de aceea, Ana îmi pare prea tânără, prea aşezată, oarecum prea blândă la fire, şi-mi vine să râd când mi-o închipuiesc ca cârciumăriţă. ... vorbă scurtă – răspunse Ghiţă – să rămânem aici, să cârpesc şi mai departe cizmele oamenilor, care umblă toată săptămâna în opinci ori desculţi, iară dacă dumineca e noroi, îşi duc cizmele în mână până la biserică, şi să ne punem pe prispa casei la soare, privind eu la Ana, Ana la mine, amândoi la copilaş iară d-ta la tustrei. Iacă liniştea colibei. ... nu zic, grăi soacra aşezată. Eu zic numai ce zic eu, vă spun, numai aşa, gândurile mele, iară voi faceţi după gândul vostru şi ştiţi prea bine că, dacă voi vă duceţi la moară, nici vorbă nu poate fi ca eu să rămân aici ori să mă duc în altă parte: dacă vă hotărâţi să mergeţi, mă duc şi eu cu voi şi mă duc cu toată inima, cu tot sufletul, cu toată dragostea mamei care încearcă norocul copilului ieşit în lume. Dar nu cereţi ca eu să hotărăsc pentru voi. Atunci să nu mai pierdem vorba degeaba: mă duc să vorbesc cu arândaşul şi de la Sf. Gheorghe cârciuma de la Moara cu noroc e a noastră. În ceas bun să fie zis, grăi bătrâna, şi gând bun să ne dea Dumnezeu în tot ceasul! "Moara cu noroc" este o cacodopera a nuvelisticii romanesti, un moment de referinta in evolutia prozei noastre. Slavici este unul din stralucitii reprezentanti ai realismului obiectiv in literatura noastra, un precursor al prozei lui Liviu Rebreanu, prin vocatia de a picta mediul social si de a crea tipologii complexe. Tema acestei nuvele o constituie urmarile negative, consecintele nefaste, pe care setea de imbogatire le are asupra vietii sufletesti a individului, asupra destinului omenesc. La baza ei se afla convingerea autorului ca goana dupa bani zdruncina tihna si amaraste viata omulu, genereaza numeroase rele, iar in cele din urma duce la pierzanie. Autor: Ioan Slavici

REVIEW-URI