Naţionalismul. O istorie globală - Eric Storm

Naţionalismul. O istorie globală - Eric Storm
PRP: 89,00 RON
?
Acesta este Prețul Recomandat de Producător. Prețul de vânzare al produsului este afișat mai jos.
Preț: 78,32 RON
Diferență: 10,68 RON
Disponibilitate: în stoc
Autor:
ISBN: 978-630-344-266-2
Editura:
Anul publicării: 2025
Pagini: 432
Format: 16x23
Categoria: Stiinte sociale

DESCRIERE

Naţionalismul. O istorie globală - Eric Storm

Procesele de naționalizare din Asia de Sud-Est și Africa

În colonii, autoritățile imperiale au introdus diverse aspecte ale statalității moderne, un proces care era deja în desfășurare în Asia, unde puterile europene își extindeau posesiunile coloniale. Țările de Jos, de exemplu, au adus Indiile de Est sub un control mai eficient, cucerind și Acch și Bali, în timp ce britanicii și-au extins controlul asupra Birmaniei, Coloniilor Strâmtorilor și asupra Statelor Federate Malay. Creșterea impozitării, îmbunătățirea infrastructurilor, o agricultură cu orientare mai comercială, codificările juridice și introducerea educației moderne au afectat profund societățile locale.

După exemplul Indiei Britanice, Westminster a introdus și consilii legislative în Singapore și Birmania, dar majoritatea membrilor indigeni erau numiți, iar autoritățile coloniale își păstrau drepturile de veto. Spre deosebire de dominioane, puterea a rămas ferm în mâinile britanicilor.

Franța nu a introdus instituții politice moderne, încorporând în 1887 recentele sale achiziții coloniale din Asia de Sud-Est în Indochina Franceză. Deși federația nu era o colonie centralizată, dezvoltarea sectoarelor de export precum orezul și cauciucul a fost puternic încurajată, s-au construit căi ferate, iar educația occidentală a fost extinsă. A fost introdusă o scriere romanizată pentru a înlocui ideogramele chinezești și a scoate Indochina din sfera de influență chineză. Ca și în alte părți, aceste reforme au fost finanțate în mare parte prin creșterea taxelor.

Politicile Statelor Unite în Filipine ar putea părea mai justificate, scopul lor fiind civilizarea și educarea locuitorilor pentru autoguvernare, dar au fost aplicate abia după ce arhipelagul a fost pacificat cu brutalitate. Noua administrație a instalat rapid un sistem de învățământ public în care se folosea limba engleză, a îmbunătățit infrastructura și a impus măsuri de sănătate publică. În 1907 s-au desfășurat primele alegeri pentru o adunare filipineză, dreptul de vot fiind limitat la bărbații alfabetizați și plătitori de impozite. Deși alegerile au fost câștigate de Partidul Naționalist, favorabil independenței imediate, guvernatorul general și-a rezervat un drept de veto extins și a blocat multe inițiative ale noilor instituții reprezentative.

Un proces similar de construire a statului modern a început în Africa, dar nu a fost deloc simplu. Conferința de la Berlin a dus imediat la o luptă pentru teritoriile africane. În tratatele ulterioare, puterile europene au decis asupra granițelor exacte, în general drepte, dintre respectivele colonii. Supunerea populației a durat mai mult, rebeliunile fiind frecvente până în primul deceniu al secolului XX. Din cauza disprețului cu care europenii îi priveau pe locuitorii locali, revoltele erau de obicei reprimate cu o violență extraordinară.

Scopul ocupației pământurilor africane era profitul economic, astfel că multe teritorii, și în unele cazuri colonii întregi, au fost date companiilor comerciale. Compania Africii de Est germană, Compania Camerunului de Sud și Compania Africii de Sud britanice au primit concesiuni miniere și suprafețe mari de pământ pentru plantații și, adesea, și dreptul de a folosi muncă forțată și de a colecta taxe, deschizând astfel multe părți ale continentului pentru agricultura și mineritul comercial, în același timp dezrădăcinând mijloacele de trai tradiționale ale unor segmente mari din populația indigenă. Doar în cazuri excepționale — precum Africa de Vest franceză...

 

CUPRINS:

 

Introducere: Naționalismul ca fenomen global

  1. Primele concepte despre națiune

  2. Nașterea statului-națiune, 1775-1815

  3. Naționalismul romantic, 1815-1848

  4. Construirea naturii, 1848-1885

  5. Radicalizarea naționalistă, 1885-1914

  6. Ciocnirea extremelor, 1914-1945

  7. State-națiuni în curs de modernizare, 1945-1979

  8. Neoliberalismul și politicile identitare, din 1979 până în prezent

Concluzie: Multiplele fețe ale nationalismului

Note
Bibliografie
Index

REVIEW-URI

Scrie un review și spune-ne opinia ta despre acest produs scrie un review

Cărți noi - Stiinte sociale