Edituri
-Comandă specială
-Top
-Promoţii
-- 34,00 RONPRP: 40,00 RON
- 42,30 RONPRP: 45,00 RON
- 39,90 RONPRP: 42,00 RON
Promo
-Nicolaus Cusanus - P. P. Negulescu

DESCRIERE
Nicolaus Cusanus - P. P. Negulescu
NICOLAUS CUSANUS
UN „CAP AL LUI IANUS” LA ORIGINILE FILOSOFIEI MODERNE
În amestecul, nu arareori neașteptat, al cauzelor a căror împletire complicată și obscură formează, nu numai în viața politică și economică, ci și în cea intelectuală a popoarelor, țesătura determinismului istoric, unele întâmplări, puțin însemnate în aparență sau chiar indiferente, au câteodată o acțiune cu atât mai hotărâtoare, cu cât e mai puțin vizibilă.
O astfel de influență a exercitat, în dezlănțuirea curentelor de idei cu care a început Renașterea și care și-au produs apoi efectele mai departe, în filosofia modernă, contactul învățaților din apusul Europei cu cei din răsăritul ei, la conciliul ecumenic ce s-a întrunit în anii 1438 și 1439, la Ferrara și Florența, ca să pună la cale unirea celor două mari Biserici creștine, cea ortodoxă și cea catolică.
Un istoric italian al filosofiei, Francesco Fiorentino, a susținut chiar că, prin numărul și valoarea oamenilor ce au luat parte la lucrările lui, prin mulțimea și importanța problemelor pe care le-a discutat, prin simpatia pe care a...
Newsletter
-Accesul clienţilor
-Promo
-Cărţi noi
-- 34,00 RONPRP: 40,00 RON
- 42,30 RONPRP: 45,00 RON
- 30,00 RON




























REVIEW-URI