Nimeni nu părăsește Palo Alto - Yaniv Iczkovits

 

... imi dau seama că ăsta e punctul în care ar trebui să încep să-ți demonstrez că sunt, de fapt, în toate minţile şi de ce lu- crurile pe care le susține el nu sunt decât niște absurdități. Dar știi ceva? Să lăsăm deoparte povestea cu „se neglijează, care nu e decât felul lui de a zice că sunt grasă.

 

Și să uităm și de căminul „disfuncţional în care am crescut, pentru că e destul de greu să schimbi lucrurile care ţi s-au întâmplat în copilărie. Și hai să nu ne cramponăm de faptul că nu sunt aproape niciodată acasă, da, mă fac vinovată de asta, pentru că sunt poliţistă, sunt detectiv, iar infractorii nu prea țin cont de activitățile extrașcolare ale copiilor mei.

 

Hai să intrăm în miezul problemei și să spunem lucrurilor pe nume: e vorba despre ancheta de la Technion Institutul Israelian de Tehnologie. Înainte de asta, n-a consi- derat niciodată că sunt irațională sau că aș reprezenta un pericol pentru copiii mei.

Dar, până să intrăm în detaliile cazului, vreau să-ți spun un singur lucru: înainte, când ajungeam la locul unei crime, și afară era întuneric beznă, aprindeam lanterna și mă uitam în jur.

 

Dar, după Technion, ori de câte ori mă trezesc în întuneric, primul lucru pe care-l fac e să mă așez. Dacă e vreo cana- pea, atunci pe canapea. Dacă e vreun scaun, atunci pe scaun. Și, dacă nu e nimic pe care să mă pot aşeza, atunci pe podea, cu spatele sprijinit de perete. Stau și aștept să mi se obişnuiască privirea cu întunericul.

Pe întuneric, ochilor le ia mai mult să traducă formele obiectelor în propriul limbaj. Uneori, un mare gol se dovedește a fi un pat. Alteori, un monstru păros nu e decât o draperie.

 

Dar, chiar și după ce vederea se adaptează, chiar și după ce începi să cartografiezi contururile spațiului, tot nu percepi de- taliile. Și știu că aş putea să aprind lanterna pentru o fracţiune de secundă. Știu asta. Dar, după cele întâmplate la Technion...