Note zilnice, volumul 2. Secretar de stat la Aparare (1993-1996) - Mircea Ioan Pascu

DESCRIERE
Note zilnice, volumul 2. Secretar de stat la Aparare (1993-1996) - Mircea Ioan Pascu
Luni, 10 mai 1993
Ore, apoi deschiderea colocviului româno-francez la Academie. Trec pe la Românul, unde Dan [Fruntelată] îmi spune că [Ion] Petcu [patronul] a ajuns complet la cheremul nevestei lui, unguroaice!? Anticipasem chestia asta încă de când s-a căsătorit cu ea. Din păcate, am avut dreptate.
Ajung la prânz și intru într-o cascadă de întâlniri cu atașații militari: din SUA [Frank Boyd Jr.] – să îi mulțumesc pentru vizita în SUA și să discutăm despre Cioflină –, Garmisch [?], japonez – interesat să afle opinia mea despre Rusia, Iugoslavia și civilii din Armata Română –, precum și englezul – care mă cheamă în Anglia fie la sfârșitul lui iunie, fie la mijlocul lui iulie, atrăgându-mi atenția asupra cuvintelor frumoase rostite de rege la adresa Armatei Române în „mesajul către țară” de 10 Mai.
După aceea, trec pe la francezi, la party-ul pentru colocviu, și vin apoi acasă. Sebi [Sebastian Ungureanu] îmi spune că [Niculae] Sp[iroiu] era foarte supărat dimineață, fără să știe de ce. Francezii îmi spun că se simte o schimbare masivă de atitudine față de România pe plan internațional.
Seara târziu, mă sună [Ioan] Mihuț să-mi spună că are semnal că vor urma schimbări majore și vor cădea capete importante. De asta să fi fost supărat [Niculae] Sp[iroiu]? Om vide!
Marți, 11 mai 1993
Dimineața iau micul dejun cu Ion [Ioan Talpeș], cu care discut informațiile confidențiale din SUA (cu Adi [Adrian Năstase] și Petre [Roman]), vizita lui (care, cu voia americanilor, a dezamorsat o campanie de atacuri plănuită cu ocazia vizitei domnului [Ion] I[liescu] acolo, pe problema spionajului românesc în SUA) și revista Românul, cu planul lor de a publica „războiul meu publicistic” de la Tokio.






REVIEW-URI