O croazieră spre zgârie-nori - Ana Maria Sandu

DESCRIERE
O croazieră spre zgârie-nori - Ana Maria Sandu
... se anunțase o extragere specială pentru ziua de Ajun. Pe geamul agenției loto era lipit un afiș colorat. Bunicul se uită foarte atent la vaporul desenat în mijloc și citi cu voce tare: „Marele premiu: o croazieră de vis peste ocean.”
— De data asta chiar mi-ar plăcea să câștig, îi spuse el bunicii mai târziu, așezându-se la masă.
— Doamne, tu chiar nu te-ai plictisit? Ai jucat o viață întreagă și tot degeaba, zise ea, punându-i ciorbă de perișoare în farfurie.
— Îți dai seama? O călătorie pe alt continent… — visă el mai departe.
— Parcă ai fi copil. Mai bine ia și mănâncă. Ce să faci tu cu premiul cel mare? — îl întrebă bunica, trăgându-și un scaun lângă el.
— Ei, și tu! Nu eu. Dar aș putea să-l fac cadou.
— Lui Sophie? Glumești! Știi bine că ea nu călătorește fără Gina și Vadú. Drumul ăsta cred că ar fi prea lung pentru muscă și pisică. Le-ar termina.









REVIEW-URI