Om precar, om suveran - Ciprian Mihali

Construirea spaţiului în filosofie şi arhitectură

Cu mulţi ani în urmă, încheiam o amplă lucrare doctorală cu indicarea mai multor piste posibile de cercetare; asta se întâmpla după tratarea extensivă a temei cotidia-nităţii în filosofie în jurul întrebării despre posibilitatea de a gândi raportul dintre filosofie şi realitatea cotidiană fără a le suprapune şi fără a ceda tentaţiei de a acorda uneia forma, funcţia ori structura celeilalte.

 

Insistenţa asupra cotidianului provenea din constatarea eşecului proiectării lui (narative, politice, fantasma-tice) — un eşec dramatic şi cu urmări ce rămân până la noi insuficient cunoscute — într-o sferă ideală şi perfectă, pentru atingerea căreia ziua de azi şi fiecare zi de azi ar trebui să se sacrifice.

 

Am urmărit pe viu — trăind anii aceia în speranţă şi deznădejde — modulaţiile chinuite, mai reuşite sau mai dizgraţioase, ale readaptării societăţii postcomuniste la cotidian şi am încercat să identific anumite determinaţii ale cotidianităţii.

 

De pe poziţii deopotrivă fenomenologice (prin respectul faţă de imperativul revenirii neîncetate la lucrurile însele, la acele lucruri care ni se dau zunachst und zumeist, în primul rând şi cel mai adesea), dar şi hermeneutice, cu asumarea presupoziţiei că sensul, finit, nu încetează să se facă şi să se desfacă, să se dea şi să se retragă, adică să se producă — am considerat cotidianul nu ca un dat în sine, ci ca o producţie perpetuă a unei aparenţe de stabilitate, îngăduind o dinamică şi o direcţie continue.

 

O producţie în raport cu care extracotidianul, excepţionalul, extraordinarul nu sunt negări sau suprimări, nu sunt nici măcar evadări, ci secreţii, dospiri ale existenţei individuale şi colective străbătute de temporalitatea faptului că „se întâmplă" ceva, care hrăneşte prin însăşi combustia sa intensă şi rapidă (o sărbătoare, o experienţă unică, o trăire nemaiîntâlnită) solul vieţii de zi cu zi.

De pe aceste premise urma să se deschidă un nou şantier, anunţat în finalul cercetărilor doctorale: era şantierul studiului spaţiului într-un dialog interdisciplinar deja iniţiat cu alte discipline, precum arhitectura, urbanismul, geografia, sociologia sau literatura.

 

Acest dialog era menit să pună în valoare nu atât istoria multiseculară a unui concept, nici diferitele sale declinări în marile sisteme filosofice, ci urmărea, pe de o parte, să surprindă în multitudinea expresiilor sale preocuparea constantă a modernităţii pentru cercetarea spaţiului şi, pe de altă parte, să investigheze diferitele strategii şi practici de producere a spaţiului...

 

 

Cuvânt-înainte   
Introducere     

Capitolul 1: Cum se construieşte spaţiul public şi ce mai înseamnă azi a locui?    
1. 1.    Construirea spaţiului în filosofie şi arhitectură    
1. 1. 1.    Producerea de spaţiu şi de putere în monument
1. 1. 2.    Oraşul ca proiect şi produs al modernităţii    
1. 1. 3.    Locuirea pe traiectorie   
1. 2.    Spaţiul public şi devenirile lui   
1. 2. 1.    Conceptul filosofic al spaţiului public  
1. 2. 2.    Devenirea şi mutaţiile spaţiului public   
1. 2. 3.    Spaţiul public în societatea românească de tranziţie. 
1. 3.    Condiţia urbană şi producţia de identitate   
1. 3. 1. The time is out of joint în postcomunism  
1. 3. 2.    Distopia spaţiilor urbane    
1. 3. 3.    Producţia identităţii şi a urbanităţii politice  

Capitolul 2: Viaţa dincoace şi dincolo de cotidian   
2. 1.    Între precaritate şi suveranitate   
2. 1. 1.    Sensurile suveranităţii    
2. 1. 2.    Devenirea precară a suveranităţii  
2. 1. 3.    Sensurile precarităţii  
2. 2.    O altfel de filosofie a vieţii: despre bioputere în lumea modernă