Oratorie si procese celebre, editia 2, revizuita si adaugita - Alexandru Ticlea

 

... oratoria este o activitate umană, având ca autor o anumită persoană fizică care își compune și își rostește un discurs, și nu oricum, ci vorbind frumos și convingător în fața unui auditoriu dispus (sau nevoit) să asculte. La romani oratorul (retorul) era denumit și magister dicendi, adică maestru în elocință. De asemenea, tot ei utilizau termenul de eloquens (elocvent) pentru oratorul desăvârșit, înzestrat cu o bogată pregătire culturală, prin excelență filozofică, iar cel de disertus, pentru a-l caracteriza pe cel care se exprimă corect și convingător în ochii mulțimii”. Cicero utiliza și termenul de doctus orator, înțelegând prin acesta tipul ideal de orator care trebuie să stăpânească un ansamblu de cunoștințe în afara celor oferite de retorica propriu-zisă. Una dintre cele mai vechi definiții date oratorului aparține omului politic și scriitorului roman Cato cel Bătrân (234-149 î. Hr.). Orator este vir bonus dicendi peritus (Oratorul este un om integru care știe să vorbească). Dar, în timp ce poeții se nasc, oratorii se fac (Nascuntur poetae, fiunt oratores – Quintilian 30-90 d. Hr., om politic, avocat și profesor roman). Cu alte cuvinte, chiar dacă oratorii nu sunt înzestrați cu calități de la naștere (ca în cazul poeților), prin studiu și pregătire intensă ei pot ajunge să fie denumiți astfel . În plus, reținem și afirmația filozofului și moralistului francez Fran­ois La Rochefocauld (1613-1680): „Pasiunea este singurul orator care convinge întotdeauna. Este ca o artă a naturii, cu reguli infailibile. Omul cel mai simplu care are pasiune convinge mai bine decât cel mai elocvent care nu are deloc”...