Orb in zapada - Ragnar Jonasson

 

Ari Thor intră ca să se ferească de ploaie. Mereu avea un sentiment plăcut când se întorcea în apartamentul din Oldugata, dar în vara aceasta sentimentul fusese mai cald ca niciodată.
-    Hei, tu eşti? strigă Kristin de la biroul din dormitor, unde stătea aplecată asupra cărţilor când nu era de gardă la Spitalul Naţional.
Simţea că apartamentul căpătase un suflu nou de când se mutase ea. Pereţii albi, care înainte fuseseră neutri, se luminaseră brusc. Kristin avea un fel de aură, chiar şi numai când citea o carte la birou, o energie care lui Ari Thor i se părea captivantă. Din când în când avea impresia că pierduse controlul asupra propriei vieţi. Avea douăzeci şi patru de ani, iar viitorul lui nu mai era doar o coală albă. Ei nu-i spunea nimic - nu-i era uşor să vorbească despre sentimente.
Privi în dormitor. Ea era acolo cu o carte.
De ce a trebuit să roadă cărţile astea toată vara?
Lumina soarelui nu părea s-o fi ispitit.
-    Mi-e de-ajuns că merg şi mă întorc de la lucru. E destul timp petrecut afară, îl tachina ea când încerca s-o ia cu binişorul ca s-o convingă să se plimbe până în centru în câte o zi liberă când era soare. în vara aceea se antrena cu poliţia la aeroportul Keflavfk, în aşteptarea ultimului an la Academie.
Uneori se întreba ce îl împinsese în urmă cu doar un an să renunţe la Teologie - chiar dacă, poate, numai temporar - şi să-şi încerce abilităţile altundeva. Nu-i plăcuse niciodată să petreacă mult timp aplecat asupra cărţilor de specialitate. Avea nevoie de un fel de activitate, de puţină variaţie. Munca în poliţie avea ceva care îl fascina - tensiunea