Ortodoxia pentru postmodernisti

''Ortodoxia pentru postmodernisti''...


...daca eram taoist, as fi putut spune ca raul este bine, dar, pentru ca sunt ortodox, spun altfel. Raul trebuie parasit. "Indeparteaza-te de la rau si fa binele", zice Proorocul.

De fapt, invatatura ortodoxa ne spune ca nici macar nu exista raul ca atare, pentru ca Dumnezeu n-a creat raul. ''Si mai frumos'' zice Sfantul Grigore de Nyssa in Marele sau Cuvant Catehetic.

El zice ca nu exista raul - raul este absenta binelui.

Tu spui ca am renuntat la poezie. N-am renuntat la poezie, ci doar zic ca vine o vreme cand poezia simte nevoia sa treaca intr-o alta dimensiune. Iar eu am parasit anume acea dimensiune a poeziei mele, din care lipsea binele.
Stanescu spunea ca "poezia este o stare de spirit".

Eu ma ocup acum de acea stare. Si daca am incerca sa vorbim despre ea, poezia sufletului, nu poezia cea de pe hartie, ci de cea scrisa pe inima, "pe tablele de carne ale inimii", cum zice apostolul Pavel, ar trebui sa filozofam putin…

Asadar, vine vremea cand poezia de pe hartie trece intr-o stare superioara si porneste in cautarea poeziei dinauntrul sufletului.
Cand noi ne intoarcem inapoi. La 16 ani, scriam un haiku: "Ca un strigat de pasare voi fugi catre mine" si tot atunci: "Voi veni ca o pasare, voi pleca ca o frunza". Sau, putin mai tarziu: "Sunt o ghitara in care muzica se intoarce".

Pe atunci eu nu stiam cum va fi. La acea vreme eu nu constientizam existenta lui Dumnezeu. Mai exact, eu negam existenta lui Dumnezeu. Si din aceasta cauza sufeream foarte mult. Eu voiam sa existe Dumnezeu, dar, in acelasi timp, eu nu-i acordam nici o sansa la existenta.

Educatia mea ateist-pionereasca nu-mi ingaduia. Dar eu eram un ateist care deplangea inexistenta lui Dumnezeu ca pe cea mai mare tragedie a Universului si, respectiv, a mea. Eu voiam sa existe Dumnezeu, ca sa ma faca pe mine nemuritor. Aceasta era obsesia mea de cand ma tin minte, sa fiu nemuritor!

Cand imi citea mama povesti cu apa vie de dupa noua mari si noua tari, unde se bat muntii cap in cap si nici pasare zburatoare n-a zburat, eu ma gandeam sa-mi consacru viata cautarii acestei ape. Pentru ca, inca de pe atunci, pe mine ma speria gandul cat de putin mi-a mai ramas pana la moarte.

Si eu voiam sa fug si sa fug de moarte, ca Ivan Turbinca. Dar nu vedeam unde. Peste tot imprejurul meu moartea era puternica. Si atunci acel "ca un strigat de pasare voi fugi catre mine" era un fel inconstient de a ma ascunde in singurul loc ferit de moarte - in nemurirea, necunoscuta mie atunci, propriului meu suflet! Care acum s-a implinit. Si am fugit catre mine…
………

"Cuvintele de dragoste ale oricăruia dintre noi sînt şi rămîn cuvinte de dragoste numai în măsura în care noi înşine sîntem prezenţi în acele cuvinte, adică le îndeplinim.

Evanghelia mai este numită şi adunare de cuvinte ale vieţii veşnice, aşa cum a fost descoperită de către Înger sutaşului pomenit în Faptele Apostolilor. Altfel spus, atît cuvintele, cît şi faptele noastre, au o valoare numai în măsura în care pot rămîne veşnice, veşnicie pe care o primesc din împărtăşirea cu Cel singur veşnic, Dumnezeu.

Aşadar, dragostea este mai întîi de toate prezentă, poate nu atît fizică, cît duhovnicească, prezenţă atotcuprinzătoare, prezenţă pînă la identificare. Este o prezenţă în care doar Cel iubit mai există, iar noi ne micşorăm şi ne golim pentru a lăsa loc Aceluia să ne cuprindă şi să ne umple de prezenţa Sa.

În faţa acestei întîlniri Sfîntul Vasile cel Mare a găsit să zică doar cuvintele pe care adunarea credincioşilor le cîntă pînă astăzi în biserici: Să tacă tot trupul omenesc, căci Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor, Hristos Dumnezeul nostru, vine să Se junghie şi să se dea spre mîncare credincioşilor." (părintele Savatie)
………

Autorul acestei cărţi este unul din milioanele celor născuţi în URSS – imperiul în care lui Dumnezeu i S-a interzis să existe. Crescut în familia unui profesor de filosofie şi propagandist al ateismului ştiinţific, Ştefan Baştovoi a avut ca „religie“ arta, dedicîndu-se studiului picturii şi literaturii.

La vîrsta de 20 de ani devine membru al Uniunii Scriitorilor, obţinînd mai multe premii literare în România şi Republica Moldova. La 22 de ani, surprinzător pentru cei care îl cunoşteau, tînărul poet intră în mănăstire şi se călugăreşte, primind numele Savatie.

Despre poezia şi proza lui Ştefan Baştovoi s-a scris cu diverse ocazii în presa literară şi în volume de specialitate. Este prezent în Postmodernismul românesc al lui Mircea Cărtărescu.

Cartea de faţă cuprinde articole şi eseuri apărute de-a lungul vremii în presa laică de la Chişinău şi din România, adresîndu-se în special celor din afara Bisericii, cît şi o serie de interviuri cu personalităţi ale lumii culturale şi ecleziale din România, Republica Moldova şi Rusia.

CUPRINS:

PRINTRE AFISE SI STANDURI

Bucuria de a te simti inteles
Teama de a vorbi celui iubit
Cu un sarut mai aproape de moarte
Pionierul si cerul
Roata lui Gagarin
Tolia, Afganistanul si Dumnezeu
Libertate si dragoste
Oameni infranti
Zodii, horoscoape
Nenascutii oameni
Printre afise si standuri
Oboseala si dragoste
Post si libertate

ORTODOXIA SI CULTURA PROFANA

Ortodoxia si cultura profana
Arta ca monument al despartirii omului de Dumnezeu
Patologicul si demonicul la romantici
De la icoana bizantina la televizor
Complexul „originalitatii” la tinerii contemporani

DE LA POSTMODERNISM LA ORTODOXIE

De la postmodernism la Ortodoxie
Ortodoxia pentru postmodernisti
Apusul „ism”- elor
Cantand sub apa
Postmodernism in rasa calugareasca
Sensul pierdut al literaturii
Indice de nume


Autor:Savatie Bastovoi

REVIEW-URI

Scrie un review și spune-ne opinia ta despre acest produs

scrie un review