Platanos - Doina Rusti

Platanos - Doina Rusti

... am crezut inițial că făcea parte dintr-o familie sus-pusă — poate niște oameni distinși, care se trăgeau din prinți străvechi ori măcar din cine știe ce înalți funcționari — genul de indivizi care călătoresc mult, locuiesc prin case mari, pline de cărți și de lucruri frumoase.

Cei din familii de-astea îți sar în ochi nu pentru că ar fi îmbrăcați mai luxos, ci pentru felul îngăduitor în care îți vorbesc. Se uită la tine zâmbind, gata să-ți intre în voie și, cu toate astea, te simți ca și cum ți s-ar fi făcut o favoare.

El era un astfel de tip — luminat de acea clemență interioară care te preface, pe loc, într-o pisică prinsă de ploaie.

În dimineața aceea de aprilie, mi-l amintesc, stătea înfipt lângă chioșc, destul de înalt pentru vârsta lui — poate și din cauza sacoului, care-i ridica umerii.

— Ce faceți acolo? — ne-a întrebat el, cu o voce încântătoare.

— Nu cumva vorbiți despre Bila de Aur?

Într-un prim moment n-a răspuns nimeni. Eram derutați. Înțelegeam la ce se referă, deși nimănui nu-i trecuse prin minte să-i spună așa. Dincolo de râu se vedea, într-adevăr, o minge strălucitoare. Era acolo de dinainte de venirea noastră, mare și tot atât de misterioasă cum e Luna. Nu cred că cineva își pusese prea multe...

REVIEW-URI