Ploaie măruntă - Luis Landero

Ploaie măruntă - Luis Landero

... acum știe clar că poveștile nu sunt nevinovate, nu întru totul nevinovate. Poate că nici conversațiile de zi cu zi, expresiile nepotrivite sau greșite ori vorbitul de dragul de a vorbi, poate că nici ele nu sunt nevinovate. Poate că nici măcar ce spunem în vis nu e întru totul nevinovat.

Există ceva în cuvinte, ceva care, în sine, comportă un risc, implică o amenințare și, nu, nu e deloc adevărat că sunt purtate de vânt atât de ușor pe cât se spune.

Nu e adevărat. Se prea poate ca anumite ecouri ale celor rostite, chiar ale celor mai banale rostiri, să dăinuie ani de zile, ca într-o letargie, pulsând încetișor într-un ungher al memoriei, așteptând o a doua șansă de a reveni în prezent ca să amplifice și să corecteze acel ceva care, la un moment dat, nu a fost pe deplin lămurit; iar revenirea se produce adesea cu o elocință și cu o bogăție de semnificații care le depășesc cu mult pe cele inițiale.

Iată-le: trebuie doar să le vezi cum apar îmbrăcate în veșminte stranii, pe notele unei muzici exotice, cu un aer nemaivăzut, aducând vești mari și uimitoare despre un trecut care se poate să nici nu fi existat.

Și, întotdeauna, întotdeauna cuvintele sau poveștile care se întorc din colțurile întunecate ale memoriei vin în zăngănit de arme, încărcate de reproșuri, dornice de răzbunare și…

REVIEW-URI