Podul Mogosoaiei. Povestea unei strazi

Podul Mogosoaiei. Povestea unei strazi
Preț: 45,00 RON
Disponibilitate: stoc indisponibil
Editura:
Anul publicării: 2014
Pagini: 303
Format: 15x21

DESCRIERE

Podul Mogosoaiei. Povestea unei strazi - Gheorghe Crutzescu …peste ziduri se întindea acoperişul de şindrilă mai înalt decât casa, cu streaşina ieşită de jur împrejur, sub care se încuibau rândunelele. Jos, la nivelul curţii, sau afundată în pământ, erau sufrageria şi canţelaria, unde îşi făcea boierul socotelile. O scară dreaptă, de lemn, suia în sala de sus, dimprejurul căreia erau odăile, iar sala dădea în pridvor, unde coseau femeile şi se jucau copiii, când era vremea rea. Înspre curte, în şir lung, se întindeau odăile copiilor, apoi încăperile slugilor şi logofeţilor, cămări de merinde, grajduri, şoproane, care ajungeau până în fundul curţii de unde începeau grădinile de flori şi de zarzavat, livezile de pomi, via… Sub casă, pivniţe straşnice, boltite, sprijinite pe stâlpi groşi, cel din mijloc zugrăvit cu icoana sfântului sau sfintei căreia fusese casa juruită. Aci se păstrau buţile cu Drăgăşani şi Dealul Mare şi aci, până în vremea fanarioţilor, coborau boierii să bea aldămaşul la vreo vânzare, cumpărare, înaintare în rang sau câştig la judecată… Odăile erau mari, pătrate, spoite cu var, la Paşti. Pe podeaua lor, făcută din scânduri late de un cot, se rezemau de zid paturi de lemn, acoperite cu perne şi saltele, peste care erau întinse macaturi de lână, cu ciucuri pe margini. Şi până ce n-a venit, cam în timpul ocupaţiunii ruseşti, moda mobilelor aduse de la Braşov sau de la Viena, altă mobilă nu prea se vedea în casă, decât poate vreo masă în mijlocul odăii, sau câte un sipet mare, legat cu fier alb. Pe vreun scăunel şedea sfeşnicul pentru lumânare de seu, bun înţeles, căci lumânarea de spermanţet a fost născocită de abia pe la 1850, iar lumânări de ceară ardea numai Vodă… Lângă sfeşnic, „mucările“. Şi vai de spinarea ţiganului „mucar“ care n- ar fi strâns cu băgare de seamă mucurile toate, căci cu ele cocoanele îşi făceau sprâncenele şi îşi înnegreau mustăţile boierii… În odăi mirosea a busuioc şi iarbă- mare. Pe peretele de la răsărit erau icoanele, lângă ele sticluţa cu aghiazmă, vreo legătură de busuioc uscat, vreun fir de salcie de la Florii. Iar candela ardea, cum se cuvine, zi şi noapte. Astfel vedem noi astăzi sălaşele bunicilor noştri, înveşmântate în aureola şi poezia trecutului. Aş vrea să arăt cum le vedeau contimporanii străini, pe care nevoia, sau curiozitatea, îi mâna în ţara noastră.… ………… CUPRINS: Nota editorului PODUL MOGOŞOAIEI. Povestea unei străzi Cuvânt înainte Cititorului I. NAŞTEREA ŞI COPILĂRIA Începuturile Edilitate Depănând firul vremii II. DE LA GÂRLĂ ÎN BULEVARD Primii paşi pe Podul Mogoşoaiei Casa Prager Palatul Poştelor Sfântul Dumitru Stavropoleos Casa de Depuneri Zlătarii Hôtel de France Poliţia Legaţia rusă Hotel Boulevard Din Lipscani în Bulevard III. DIN BULEVARD ÎN PIAŢA TEATRULUI Bulevardul Capşa Pasagiul Comedia Independenţa Imobiliara Casa Resch Piaţa Teatrului Sărindarul Telefoanele Teatrul Naţional IV. DE LA TEATRU LA PALAT Strada Regală Din Regală până în Franklin Ateneul Pasagiul Român Biserica Kretzulescu Palatul Regal V. PÂNĂ ÎN CAPUL PODULUI Între Ateneu şi Piaţa Amzei De la Palat până’n Strada Banului Palatul Ştirbey Ultimii paşi Cronologia stăpânitorilor Ţării Româneşti Glosar Bibliografie

REVIEW-URI

Scrie un review și spune-ne opinia ta despre acest produs scrie un review
Created in 0.0551 sec
Acest site folosește cookie-uri pentru a permite plasarea de comenzi online, precum și pentru analiza traficului și a preferințelor vizitatorilor. Vă rugăm să alocați timpul necesar pentru a citi și a înțelege Politica de Cookie, Politica de Confidențialitate și Clauze și Condiții. Utilizarea în continuare a site-ului implică acceptarea acestor politici, clauze și condiții.