Povestile magice ale dacilor, Vol. 2

... ce cauţi aici? întrebă puţin speriat Zalmodegikos, voinicul pe care îl plăcuse prinţesa.

 

Aceasta se dădu jos de pe cal şi fugind, îi sări în braţe.

 

-    Nu pot răbda gândul că eşti departe de mine şi în pericol, aşa că am venit să fiu cu tine.

 

-    Trebuie să te întorci, spuse el cu fermitate. îţi pui viaţa într-un mare pericol, iar dacă regele află că te-am luat cu noi, o să ne taie capetele la întoarcere.

 

-    Aveţi nevoie de mine! se împotrivi prinţesa. Ştiu lucruri pe care voi nu le cunoaşteţi. Munţii Sacri sunt, pentru mine, a doua casă...

 

Intre timp, ceilalţi flăcăi făcură cerc în jurul lor, cu toţii fiind de acord că cel mai bine e aşa cum spusese Zalmodegikos. Nu apucară însă să îi spună mai multe fetei că pământul începu să se scuture îngrozitor, atât de tare că aproape nu se mai puteau ţine pe picioare.

 

In mijlocul poienii apărură crăpături uriaşe iar din adâncul pământului începură să se audă urlete înfricoşătoare... De parcă nu ar fi fost destul, liane păroase, ca nişte picioare de păianjen, se ridicară din crăpături încercând să îi apuce şi să-i tragă în adâncuri.

 

-    Scoateţi săbiile şi tăiaţi fără milă tot ce vedeţi că iese din pământ! strigă Zalmodegikos.

 

Imediat, cei şapte voinici se aşezară în jurul prinţesei şi începură lupta cu lianele venite din adâncurile întunecate. In timp ce ei loveau cu furie în stânga şi în dreapta, prinţesa ridică mâinile spre cer şi începu să murmure o incantaţie cu voce tot mai puternică, şi mai puternică, iar în final scoase un strigăt atât de ascuţit că până şi voinicii îşi astupară urechile de durere.

 

Şi ca şi cum acest strigăt ar fi avut putere magică, toată hărmălaia venită clin adâncuri se opri, iar crăpăturile din pământ se închiseră la loc.

 

Doar capetele de liane tăiate, care se zbăteau pe iarbă, mai arătau că aici s-a petrecut ceva întunecat şi neobişnuit...

 

 

 

1. Legenda Dochiei

2. Frăția coifurilor de aur