Povestiri din Mala Strana

Povestiri din Mala Strana
Preț: 35,00 RON
Disponibilitate: în stoc
Autor:
ISBN: 606-588-81-2-8
Editura:
Anul publicării: 2015
Pagini: 319
Format: 13x20

DESCRIERE

Povestiri din Mala Strana - Jan Neruda Neruda nu a obţinut rezultate prin cine ştie ce vrăjitorie sau întâmplare, dar nici prin forţa elementară a talentului; le-a obţinut prin truda cinstită a artistului, pentru care este nevoie de un spirit ales şi de un caracter capabil de stăpânire de sine, care izvorăşte din necesitatea interioară sinceră de a lucra întotdeauna numai la cel mai înalt nivel al capacităţii proprii. Eliška Krásnohorská, 1891 Fragmente din carte: La trei crini (1876) Cred că mă aflam în pragul nebuniei. Sângele îmi clocotea în vine, să le spargă. Era o noapte caldă, întunecată, de vară. Atmosfera moartă, supraîncărcată se înfaşurase, în sfârşit, în nori negri. Un vânt puternic îi împinsese din urmă încă de ieri. Se porni o furtună cu ploaie torenţială, care ţinu până noaptea târziu. Stăteam sub arcadele de lemn ale cârciumii „La trei crini“, aproape de poarta Strahov. Era o cârciumioară care se umplea doar duminicile, când în salonul ei dansau, la sunetele unui pian, cădeţi şi soldaţi. In ziua aceea era duminică. Stăteam singur la o masă lângă fereastră, sub arcade. Tunete puternice răscoleau văzduhul, ploaia lovea în acoperişul de deasupra mea, pe stradă roiau mici pârâiaşe, iar înăuntru, în salon, pianul, cu mici pauze, cânta mereu. Priveam din când în când pe fereastra deschisă, la perechile ce se învârteau râzând vesele, apoi din nou afară, în întunericul grădinii. Uneori, la lumina vreunui fulger, vedeam lângă zidul grădinii, la capătul arcadelor, grămezi albe de oase omeneşti. Pe vremuri, fusese acolo un cimitir şi tocmai săptămâna aceasta scoseseră osemintele, să le mute în altă parte. Pământul era scormonit, mormintele deschise. La masă stăteam însă puţin. Mă ridicam mereu şi mă opream în uşa dată la perete a salonului, să privesc dansatorii mai de aproape. Mă atrăgea mai ales o fată frumoasă, cam de optsprezece ani, înaltă şi mlădioasă, cu forme calde şi pline, cu ochi luminoşi. Ochii ei mă atrăgeau îndeosebi. Străvezii ca apa, tainici ca adâncurile, nesăţioşi, trezindu-mi în minte cuvintele: „Mai curând se satură focul de lemne şi marea de apă, decât o femeie cu ochi frumoşi de bărbaţi.“ Dansa aproape iară întrerupere, dar observase că o urmăream cu privirile. Când trecea, în ritmul dansului, pe lângă uşa în pragul căreia stăteam, mă privea ţintă şi, chiar când se îndepărta, simţeam cum mă caută cu privirile. N-o văzusem vorbind cu cineva. Mă aflam din nou în uşă. Privirile ni se întâlniră, deşi fata dansa tocmai în ultimul rând. Cadrilul se apropia de sfârşit, tocmai se terminase al cincilea tur, când o altă fată, cu răsti flarea întretăiată, udă până la piele, dădu buzna în sală, strecurându-se până la frumoasa mea. Muzica începu turul al şaselea. Nou-venita îi şopti ceva, ea dădu în tăcere din cap. Turul al şaselea dură ceva mai mult, îl conducea un cadet voinic. Când luă sfârşit, fata cu ochi frumoşi mai privi o dată spre uşile dinspre grădină şi se îndreptă spre ieşire. Ajunsă afară, am văzut-o cum şi-a pus poala rochiei pe cap şi a dispărut. M-am aşezat din nou la locul meu. Furtuna se înteţise, vântul sufla mai puternic, fulgerele sfâşiau văzduhul. Ascultam înfiorat, gândindu-mă la fata cu ochi minunaţi. De dus acasă, nici vorbă. La vreun sfert de oră, m-am uitat iar pe uşile salonului. Frumoasa cu ochii minunaţi se întorsese. Işi netezea rochia udă, îşi ştergea părul jilav, o prietenă mai în vârstă îi dădea ajutor. — De ce te-ai dus pe potopul ăsta acasă? a întrebat-o aceasta. — A venit sorâ-mea după mine. Ii auzeam pentru prima oară glasul. Era moale ca mătasea şi mlădios. — S-a întâmplat ceva acasă? — Adineauri şi-a dat sufletul maică-mea. M-am cutremurat. Fata cu ochi frumoşi s-a întors şi a venit afară lângă mine. îi simţeam privirile aţintite asupra mea şi mâna tremurând. I-am cuprins-o. Era atât de moale! Fără să spun nimic, am tras-o dincolo de arcade. Ea m-a urmat de bunăvoie. Furtuna se dezlănţuia în toată puterea. Vântul lovea zidurile ca o avalanşă de apă, cerul şi pământul gemeau, deasupra capetelor noastre huruiau tunetele, în jurul nostru morţii parcă strigau din morminte. S-a lipit de mine. Am simţit rochia ei udă pe pieptul meu, i-am simţit trupul cald, moale, respiraţia arzătoare — am simţit că trebuia să-i sorb sufletul ticălos.... CUPRINS: Reguli de pronunţie O săptămână într-o casă liniştită (1867) Domnul Rysănekşi domnul Schlegl (1875) L-a adus pe cerşetor la sapă de lemn (1875) Inima bună a doamnei Ruska (1875) Taifas de seară (1875) Doctorul Incurcă-Lume (1876) Hastrman (1876) Cum şi-a ars domnul Vorel luleaua (1876) La trei crini (1876) Liturghia Sfântului Vaclav (1876) Cum de s-a întâmplat că Imperiul Austriac n-a fost nimicit în ziua de 20 august 1849, la ora 12.30 (1877) Scrisă de ziua morţilor (1876) Figuri. Fragment idilic din însemnările unui copist (1877)

REVIEW-URI

Scrie un review și spune-ne opinia ta despre acest produs scrie un review
Created in 0.0525 sec
Acest site folosește cookie-uri pentru a permite plasarea de comenzi online, precum și pentru analiza traficului și a preferințelor vizitatorilor. Vă rugăm să alocați timpul necesar pentru a citi și a înțelege Politica de Cookie, Politica de Confidențialitate și Clauze și Condiții. Utilizarea în continuare a site-ului implică acceptarea acestor politici, clauze și condiții.