Povestitoarea de la Auschwitz - Siobhan Curham

Povestitoarea de la Auschwitz - Siobhan Curham

 

Octombrie 1940, Paris

Am reuşit cumva să-mi revin destul de repede şi să ajung acasă. Apartamentul meu de lângă râu, cu ferestrele sale lungi, din mai multe panouri, şi tavane înalte, era primul loc unde mă simțisem cu adevărat acasă.

Precum Café de la Paix, era ca un muzeu cu amintiri adunate cu drag. Oriunde mă uitam, îmi aminteam de conversaţii minunate, de cine vesele şi de întâlniri pasionale.

În cei cinci ani de când locuiam aici, devenise acel „acasă” la care visasem de mică – o locuință plină de cărți, obiecte şi vechituri interesante, şi aparate radio în fiecare încăpere, astfel încât mereu aveam muzică pe care să dansez. Mai presus de toate, creasem un refugiu de lume, antidotul perfect pentru casa ororilor în care copilărisem.

Pe când urcam pe scara lată de piatră, spre etajul întâi, teama mi se accentua. Cum aveam să-mi permit să mai stau aici fără contractul cu editura? Ultimul avans primit îmi va ajunge doar pentru o vreme, chiar dacă eram maestră în economisit.

Am intrat şi m-am dus direct în living, în locul meu preferat pentru meditaţie – pervazul ferestrei, care dădea spre râu. M-am aşezat şi am luat în brațe o pernă de catifea.

Oare vecinul meu, Levi, făcuse bine că plecase? Mi-era tare dor de târşâitul uşor al paşilor săi deasupra tavanului şi de sunetele pianului său, care intrau pe fereastra deschisă, odată cu briza.

M-am uitat spre living și, preț de o clipă, am auzit ecoul fantomatic al discuțiilor, râsetelor şi muzicii de la petreceri. Privirea mi s-a oprit asupra maşinii de scris, aflată pe biroul din fața celeilalte ferestre. Manuscrisul celei de-a cincea cărți cu Aurélie era aşezat cu grijă lângă ea.

Pe când mă gândeam la toată truda aşternută pe pagină – toate planurile şi schimbările de planuri ca să-l fac pe ultimul ei iubit să pară dur, dar demn de a fi iubit – mă cuprindea disperarea.

M-am apropiat de birou, am luat manuscrisul şi l-am frunzărit, uitându-mă pierdută la miile de cuvinte atent bătute la maşină. Când eram mică, mă minunam din cale-afară de modul în care literele cuvenite se orânduiau, formând cuvintele potrivite, care aveau puterea de a crea lumi cu totul noi. Acum însă, cuvintele mele păreau doar nişte semne fără noimă, pe care nimeni nu va ajunge vreodată să le citească.

Brusc, liniştea a fost întreruptă de agitaţie; am auzit...

REVIEW-URI

Scrie un review și spune-ne opinia ta despre acest produs

scrie un review