Proiectul autenticității - Clare Pooley

 

... l-a căutat pe Google, bineînţeles. Pe Wikipedia, Julian Jessop era descris drept un portretist care s-a bucurat de notorietate în anii '60 şi '70. Fusese elevul lui Lucian Freud la Slade. Conform zvonurilor, de-a lungul anilor cei doi îşi aduseseră în mai multe rânduri injurii (se subînţelegea că toate conflictele lor plecaseră de la femei).

 

Lucian avea avantajul faimei, însă Julian era cu şaptesprezece ani mai tânăr. Monica se gândi la Mary, extenuată după o tură grea la muncă, unde ajutase mamele să-şi nască pruncii, între-bându-se unde ar putea fi soţul ei. Dacă era să fie sinceră, femeia părea mai degrabă un preş. De ce nu-l părăsise, pur şi simplu? Erau pe lume, îşi repetă, aşa cum o făcea adesea, lucruri mult mai rele decât să fii singur.

Unul dintre autoportretele lui Julian fusese expus, pentru o scurtă perioadă, la National Portrait Gallery, într-o expoziţie intitulată Şcoala londoneză a lui Lucian Freud. Monica atinse imaginea pentru a o mări şi iată-l: bărbatul pe care-l văzuse în cafenea dimineaţa trecută apăru, cu toate ridurile întinse însă, ca o stafidă transformată la loc în strugure.

 

Julian Jessop, un bărbat la vreo 30 de ani, cu părul blond dat pe spate, pomeţi proeminenţi şi un zâmbet uşor sarcastic, cu ochii aceia albaştri, pătrunzători. Ieri, când se uitase la ea, i se păruse că-i scotoceşte prin suflet. Deconcertant, mai ales atunci când încerci să discuţi despre avantajele unei brioşe cu coacăze prin comparaţie cu cele ale unei prăjituri cu caramel.