Psihologia ezotericului

Psihologia ezotericului
Preț: 25,00 RON
Disponibilitate: în stoc - in stoc
Autor:
ISBN: 973-847-185-6
Editura:
Anul publicării: 2010
Pagini: 230
Format: 13x20

DESCRIERE

....''Psihologia ezotericului'' Din momentul în care devii cu totul liber va trebui să faci alegeri proprii. Nu te mai obligă nimeni să faci ceva anume; ai în faţă toate alternativele. Atunci începe lupta cu mintea. Şi în felul acesta ajunge să-ţi fie frică de libertate. …există deci două feluri de evoluţie: cea colectivă şi cea individuală, conştientă. Evoluţia implică progres inconştient, colectiv, de aceea ar fi mai nimerit termenul de revoluţie atunci când vorbim despre om. În cazul omului devine posibilă revoluţia. Revoluţia, în sensul pe care-l dau eu acum termenului, înseamnă un efort conştient, individual, îndreptat către evoluţie. Înseamnă efortul de a atinge culmea responsabilităţii individuale. Eşti singurul responsabil de evoluţia ta. De obicei omul încearcă să evite responsabilitatea propriei evoluţii, să scape de responsabilitatea pe care o aduce libertatea de a alege. Există o mare frică de libertate. Atunci când eşti sclav, responsabilitatea pentru viaţa ta nu-ţi revine niciodată ţie; altcineva e cel responsabil. Aşa că, într-un fel, sclavia e foarte confortabilă. Nu ai povara responsabilităţii. Din punctul acesta de vedere, sclavia este o libertate: eliberarea de alegerea conştientă. Odată apărută posibilitatea de a alege, neliniştea îi urmează ca o umbră. Acum totul trebuie să fie rezultat al unei alegeri, totul presupune un efort conştient. Tu eşti singurul responsabil. Dacă greşeşti, greşeşti. E responsabilitatea ta. Dacă reuşeşti, reuşeşti. Iarăşi e responsabilitatea ta. Şi fiecare alegere e definitivă, într-un anume sens. Nu poţi da lucrurile înapoi, nu poţi nici să uiţi, nu poţi să revii asupra alegerii făcute. Alegerea făcută devine destinul tău. Va rămâne cu tine şi va face parte din tine; n-o poţi anula. Dar orice alegere este un joc de zaruri; orice alegere e făcută în întuneric, pentru că nimic nu e sigur. Iată motivul pentru care omul suferă de anxietate. În parte, atracţia pe care o exercită ideologii de genul comunismului şi fascismului vine din faptul că ele oferă oamenilor posibilitatea de a nu-şi asuma libertatea individuală, de a se sustrage responsabilităţii individuale. Povara responsabilităţii îi e luată individului, cea responsabilă fiind acum societatea. Dacă ceva nu merge bine poţi să arăţi cu degetul statul, organizaţia. Omul nu mai e decât parte componentă a structurii colective. Dar anulând libertatea individuală, fascismul şi comunismul anulează şi posibilitatea evoluţiei omeneşti. Este un regres, dat fiind că am ajuns la posibilitatea măreaţă pe care o oferă revoluţia: aceea a transformării totale a fiinţelor omeneşti. Când dăm înapoi în felul acesta, distrugem posibilitatea de a ajunge la realizarea ultimă. Regresăm, redevenim asemenea animalelor. Din punctul meu de vedere, evoluţia poate continua doar ca rezultat al asumării responsabilităţii individuale. Eşti singurul responsabil pentru tine! Responsabilitatea aceasta este o mare binecuvântare, deşi în aparenţă e tocmai invers. Odată cu responsabilitatea individuală vine şi efortul care în ultimă instanţă conduce la conştiinţa neutră. Pentru noi a luat sfârşit vechiul tipar al evoluţiei inconştiente. Te poţi întoarce la el, dar nu poţi rămâne în el. Fiinţa ta se va revolta. Omul a devenit conştient; el trebuie să rămână conştient. Altă cale nu e. CUPRINS: 1. Revoluţia interioară 2. Misterul meditaţiei 3. Sex, iubire şi rugăciune: trei paşi către divin 4. Kundalini Yoga: întoarcerea la rădăcini 5. Jocurile ezoterice: un obstacol în calea creşterii 6. Psihologia viselor 7. Transcenderea celor şapte corpuri 8. A deveni şi a fi 9. Amăgirea cunoaşterii 10. Adevăr, bunătate, frumuseţe: ferestre către divin 11. Puneţi întrebări adecvate 12. Echilibrul dintre raţional şi iraţional Autor: Osho

REVIEW-URI

Scrie un review și spune-ne opinia ta despre acest produs scrie un review
Created in 0.0517 sec
Acest site folosește cookie-uri pentru a permite plasarea de comenzi online, precum și pentru analiza traficului și a preferințelor vizitatorilor. Vă rugăm să alocați timpul necesar pentru a citi și a înțelege Politica de Cookie, Politica de Confidențialitate și Clauze și Condiții. Utilizarea în continuare a site-ului implică acceptarea acestor politici, clauze și condiții.