Razboiul nostru in note zilnice, volumul 1 - Nicolae Iorga

 

Franţa si Germania în cumpăna recunostitei noastre
  
Ne-am hotărât pentru neutralitatea armată, după cum era şi dorinţa exprimată cu două zile înainte în declaraţia din fruntea acestui ziar, şi sîntem mulţămiţi. Nădăjduim ca această neutralitate să fie păstrată până la sfârşit, orice măr ar putea să arate, din arborele binelui şi al răului, orice Satană Evei noastre româneşti.

Dar o foaie din Ardeal adaugă că, în Consiliul de Coroană, arătându-se temerea că Ruşii, venind chiar ca aliaţi, n-ar mai ieşi din România, persoanele adunate acolo ar fi emis părerea că, în definitiv, dacă s-ar face de unguri românilor de dincolo concesiuni pe care, natural, tot ungurii le garantează şi tot ungurii le aplică, am merge, pentru ispita acestei pomeni noi, cu «drăguţii» din partea ceia.

Şi, anume, pentru că mai e un motiv ponderos: că Germania ne-a susţinut în multe şi, acum de curând, în chestia neatingerii tratatului din Bucureşti.
Desigur!

Mai suntem îndatoraţi Germaniei pentru toată cultura pe care atâţia fii ai acestei ţări au primit-o în marile laboratoare de ştiinţă ale Imperiului. De aceea dorim ca Germania să rămână întreagă şi folositoare omenirii cum e astăzi.

Dar parcă-mi aduc aminte că expediţia peste Dunăre a fost recomandată şi susţinută de cineva care a aplaudat din răsputeri la succesul nostru, consfinţit prin Pacea de la Bucureşti.

Acel cineva e Franţa.

Şi mai sunt persoane care susţin că între această Franţă, încălcată...