Recunoștință - Delphine de Vigan

Recunoștință - Delphine de Vigan
-20%
Preț: 24,00 RON
30,00 RON (-20%)
Disponibilitate: în stoc
ISBN: 978-973-46-8249-2
Editura:
Anul publicării: 2020
Pagini: 200
Format: 13x20

DESCRIERE

Recunoștință - Delphine de Vigan

 
... Michka nu înţelege întrebarea. Nu-şi poate ascunde sclipirea de panică din privire. Se uită în jur după cineva care să-i sară în ajutor, dar e singură în faţa acestei femei care bate nerăbdătoare cu degetele în masă, pentru că ea întârzie să-i răspundă. Pe tăblia din melamină, unghiile directoarei scot un soi de scrâşnete surde.

—    De fapt... trebuie să vă mărturisesc că m-am pensionat de mult.

Femeia rânjeşte indescifrabil. Apoi oftează ostentativ.

—    O să vă pun altfel întrebarea, doamnă Seld. Ce v-a stârnit interesul pentru stabilimentul nostru?

—    Poate c-am greşit camera, mă rog... biroul... Nu ştiam că trebuie să trec prin asta, vreau să spun că trebuie să fac asta.

Directoarea nu-şi mai ascunde exasperarea.

—    Doamnă Seld, tocmai susţineţi un interviu de recrutare pentru a obţine un loc într-un Ehpad1. (Pe măsură ce vorbeşte, vocea îi devine tot mai tăioasă.) Trebuie să ne arătaţi ce aveţi dumneavoastră mai bun, căci primim nenumărate candidaturi, mai e nevoie să vă reamintesc?

—    Nu, nu... sigur, înţeleg. Dar n-am pregătit nimic, nu ştiam că trebuie să trec printr-un interviu de recrutare.

Femeia se ambalează.

—    Dar, mă rog, ce credeaţi, doamnă Seld? Că noi primim aici pe oricine şi oricum? Visaţi! Nu există locuri pentru toată lumea, ştiţi foarte bine! Nu există locuri! Aşa e peste tot! Orice-aţi face, trebuie să treceţi prin nişte teste, interviuri, concursuri, examene, probe, competiţii, interogatorii!
 
Trebuie să vă dovediţi angajamentul, implicarea, motivaţia, hotărârea! La şcoală, la locul de muncă, la universitate, pretutindeni, doamnă Seld, da, pretutindeni, pretutindeni, pretutindeni, noi trebuie să triem, să selecţionăm, să alegem! N-avem cum altfel. Trebuie să cernem grâul de pleavă chiar şi în Ehpad! Aşa e mersul lumii, nu fac eu regulile, dar eu sunt cea care le aplică!

Michka pare impresionată.

—    Vreţi să spuneţi că trebuie să fac dovada capacităţilor...

REVIEW-URI

Scrie un review și spune-ne opinia ta despre acest produs scrie un review

Titluri de aceiași autori

31,50 RON
35,00 RON (-10%)
Created in 0.0458 sec
Acest site folosește cookie-uri pentru a permite plasarea de comenzi online, precum și pentru analiza traficului și a preferințelor vizitatorilor. Vă rugăm să alocați timpul necesar pentru a citi și a înțelege Politica de Cookie, Politica de Confidențialitate și Clauze și Condiții. Utilizarea în continuare a site-ului implică acceptarea acestor politici, clauze și condiții.