Rege, damă, valet - Vladimir Nabokov

 

... ar fi fost aşa de simplu, se gândea Franz, să o prind atunci când mi-a atins genunchiul. Agonie... Oare ar trebui să aştept o vreme şi să n-o văd câteva zile? Dar aşa viaţa nu merită trăită. Data viitoare, jur, da, jur. Jur pe mama şi pe sora mea.

Duminică, proprietarul i-a adus cafeaua ca de obicei, la nouă şi jumătate. Franz nu s-a apucat imediat să se îmbrace şi să se bărbierească, aşa cum făcea în zilele din timpul săptămânii, ci doar şi-a pus vechiul halat peste pijama şi s-a aşezat la masă pentru a-şi compune scrisoarea săptămânală: „Dragă mamă, a notat cu scrisul lui dezordonat, ce mai faci? Ce mai face Emmy? Probabil..."

S-a oprit, a tăiat ultimul cuvânt şi a căzut pe gânduri, scobindu-se în nas, privind pe fereastră la ziua ploioasă. Probabil ele erau acum în drum spre biserică. După-amiază o să bea cafea cu frişcă. Şi-a imaginat faţa rumenă şi durdulie şi părul vopsit al mamei.

 

Ce-i păsa ei de el? întotdeauna o iubise pe Emmy mai mult. încă îl mai pocnea peste urechi când avea şaptesprezece, optsprezece, chiar şi nouăsprezece ani - anul trecut, de fapt. Odată, de Paşte, când era foarte mic, însă deja purta ochelari, ea îi poruncise să mănânce un iepuraş de ciocolată care fusese bine lins de sora lui.

 

Pentru că linsese bomboana ce îi era destinată lui, Emmy primise o uşoară palmă la fund, însă lui, fiindcă refuzase să se atingă de lipicioasa oroare maronie, îi administrase un dos de palmă peste faţă aşa de puternic, încât zburase de pe scaun, se lovise cu capul de dulapul de bucătărie şi îşi pierduse...