Robinson Crusoe

...''Robinson Crusoe'' ... m-am născut în anul 1632, în oraşul York, într-o familie de seamă, care nu provenea din acest ţinut, deoarece tatăl meu care emigrase din Bremen se stabilise prima dată în oraşul Hull. A făcut avere din negustorie, dar după un timp şi-a încetat afacerea cu negustoria şi s-a mutat în York, unde s-a căsătorit mai târziu cu mama mea, care provenea din familia Robinson, o familie de seamă a acelui ţinut, iar eu am purtat din acel moment numele de Robinson Kreutznaer, dar pentru că în Anglia se obişnuia să se schimbe numele, noi ne numim acum – ba mai mult, îl şi scriem aşa – Crusoe, şi aşa m-au numit întotdeauna şi tovarăşii mei. Aveam doi fraţi mai mari, dintre care unul era locotenent-colonel într-un regiment englez de infanterie din Flandra, comandat anterior de faimosul colonel Lockhart, care fusese omorât în bătălia împotriva spaniolilor, de lângă Dunkirk. Nu mai ştiam nimic de soarta celuilalt frate, tot aşa cum nici tatăl şi nici mama mea nu mai ştiau nimic de soarta mea. Find cel de-al treilea copil din familie şi cum nu învăţasem nicio meserie, în mintea mea începură curând să apară idei năstruşnice. Tatăl meu, care era destul de bătrân, îmi asigurase o bună parte din învăţătură şi care de altfel îmi dăduse şi o educaţie aleasă trimiţându-mă la şcoala din acel ţinut, m-a îndreptat către avocatură, dar nimic altceva nu mi-ar fi plăcut mai mult, decât să plec pe mare; iar înclinaţia mea către aceasta a fost mai puternică decât voinţa, adică nu, decât poruncile tatălui meu şi rugăminţile mamei şi ale prietenilor, de parcă ar fi fost ceva fatal în atracţia mea către natură şi către viaţa plină de suferinţă care mă aştepta în viitor. Tatăl meu, un om înţelept şi serios, mi-a dat sfaturi excelente împotriva a ceea ce credea el că doresc să fac. Într-o dimineaţă, m-a chemat în camera lui, unde era imobilizat la pat din cauza gutei, şi m-a dojenit pentru planul meu. M-a întrebat care este cauza, în afară de înclinaţia spre aventură, pentru care doresc să părăsesc casa părintească şi ţara în care m-am născut, aici unde aş putea avea o situaţie bună şi perspectiva de a-mi mări averea prin muncă şi dăruire, cu o viaţă uşoară şi plăcută. Mi-a mai spus că existau pe de o parte, anumiţi oameni care făceau avere prin alte mijloace decât cele obişnuite, diferite de cele ale oamenilor ambiţioşi, care făcuseră averi mari, iar acei oameni se aventurau cu îndrăzneală în lume şi deveneau vestiţi prin faptele lor neobişnuite şi că condiţia lor era ori superioară mie, ori inferioară; condiţia mea era cea de mijloc, adică starea superioară a vieţii de jos, despre care aflase, după mulţi ani de experienţă, că era cea mai bună condiţie din lume, cea mai potrivită pentru fericirea umană, pentru că nu era expusă necazurilor şi suferinţelor oamenilor simpli şi nici nu avea acea împovărare dată de mândrie, lux, ambiţie şi invidie pe care o simţeau cei de condiţie superioară. Mi-a mai spus că pot să judec fericirea dată de această viaţă pe care o duceam, prin faptul că era o viaţă invidiată de mulţi oameni, că adeseori regii se plângeau de urmările faptului de a se fi născut bogaţi şi că ei ar fi dorit să se afle la mijlocul celor două extreme, inferior şi superior; că înţeleptul a adus mărturie că acesta este standardul fericirii, atunci când s-a rugat ca să nu fie nici sărac şi nici să nu aibă averi. M-a rugat să observ că întotdeauna necazurile vieţii se abat asupra celor prea bogaţi ori prea săraci, iar burghezia suferă cel mai puţin şi nu sunt expuşi chiar atât de mult vicisitudinilor vieţii ca cei prea bogaţi ori prea săraci şi nici nu sunt expuşi bolilor şi tulburărilor corpului şi a minţii şi care, ca urmare a vieţii lor plină de vicii, lux şi extravaganţă pe de o parte şi de munca grea, viaţa plină de lipsuri sau a mâncării proaste sau insuficiente pe de altă parte, se îmbolnăvesc ca urmare a felului lor de viaţă; că burghezia are tot felul de calităţi şi de bucurii; că liniştea şi împlinirea o dă averea făcută de burghezie, iar cumpătarea, moderaţia, liniştea, sănătatea erau calităţi plăcute şi că toate plăcerile erau binecuvântări ale vieţii burgheziei; oamenii păşeau astfel prin lume confortabil, pe un drum lin şi fără piedici, fără să se ruşineze de munca făcută cu ajutorul mâinilor sau a minţii lor şi nici de munca înrobitoare pentru pâinea cea de toate zilele, nici dezorientaţi de situaţia lor materială, care lipseşte sufletul şi corpul de linişte, nici tulburat de invidie sau de dorinţa secretă, arzătoare pentru anumite lucruri; ci alunecând încetişor prin lume şi gustând puţin câte puţin din dulceaţa vieţii; de a simţi că sunt fericiţi şi de a învăţa din experienţa fiecărei zile. Autor: Daniel Defoe

REVIEW-URI

Scrie un review și spune-ne opinia ta despre acest produs

scrie un review