România – Acum ori niciodată

Preț: 20,00 RON
Disponibilitate: în stoc - in stoc
Autor: Tudor Plimpius Bompa, Dumitru Porojan
ISBN: 973-7694-74-4
Editura: Irecson
Anul publicării: 2011
Pagini: 242
Format: 13x20
Categoria: Dezvaluiri
DESCRIERE
....''România – Acum ori niciodată''
... lucrarea este dezvăluirea, departe de a fi completă, a racilelor unei societăţi profund bolnave, societatea pe care au creat-o cei 40 de ani de comunism şi cei 20 de ani de post-comunism, şi în acelaşi timp configurarea unei societăţi pe care stă în puterea noastră, a tuturor, să o creăm. Această dimensiune dublă, care înseamnă şi pendularea permanentă între trecut-prezent şi viitor, ne-a făcut să alegem efigia lui Ianus Bifrons, zeul roman cu două feţe, drept simbol al demersului nostru.
Incursiunile în evoluţia politicii şi a economiei mondiale ne-au dat posibilitatea să analizăm de unde am plecat, ce a fost pozitiv sau negativ în evoluţia lor pe parcursul istoriei umane, pentru a avea o idee clară privind reformele şi schimbările politico-administrative necesare pentru realizarea unui sistem politic superior şi mai eficient de guvernare a României. Printre cele mai importante concluzii care se impun: politicul şi ideologiile unor partide politice au avut urmări devastatoare asupra lumii şi a istoriei mondiale; sistemele politico-economice socialiste au fost invariabil falimentare; implicarea politicului in economie a avut drept rezultat repetate crize şi dezastre economice.
Analiza principalelor tipuri de sisteme de guvernare democratice (democraţia parlamentară, de tip prezidenţial şi de tip parlamentar, monarhia constituţională şi democraţia directă) ne-au dus la concluzia superiorităţii democraţiei directe, al cărei model poate fi considerat sistemul elveţian. Celelalte sisteme au dezavantaje majore, uşor de observat mai ales în contextul actualei crize economice mondiale. Analiza se extinde asupra democraţiei parlamentare româneşti, ale cărei neajunsuri sunt principala cauză a dezastrului politic, economic, social, cultural şi uman în care se găseşte România astăzi.
Democraţia parlamentară: un eşec total al politicii româneşti
În toată această perioadă de democraţie parlamentară, politicienii români sunt prinşi cu totul într-un război politic inter-partinic steril, risipind în acest scop sute/mii de ore, uitând că rolul lor este unul legislativ şi de administrare/guvernare a României. În loc să se ocupe de interesul ţării, „aleşii noştri” se luptă pentru a-şi satisface orgoliile supra-dimensionate.
În democraţia parlamentară din România, alegerile naţionale sunt un „corn al abundenţei”. Se promite totul, dar respectarea promisiunilor este o raritate.
Între două alegeri, electoratul român nu are nicio pârghie să influenţeze deciziile reprezentanţilor aleşi de el în Parlament. De aceea „aleşii noştri” cred ca „rolul vostru este să ne alegeţi, iar al nostru să decidem ce dorim”.
„Aleşii noştri” sunt doar nişte carierişti politici, interesaţi în exclusivitate de privilegiile şi beneficiile ce decurg din această profesie: salarii mari, pensii nesimţite, maşină la scară, şofer, gardă de corp, prime, compensaţii etc. Mai mult, Parlamentul României nu este funcţional, fiindcă interesul „aleşilor noştri” este doar să beneficieze economic de poziţia de putere pe care o deţin: devin intermediari în anumite afaceri, facilitează contra cost afaceri pentru investitorii străini etc. Cum altfel pot fi explicate averile lor fabuloase, care sfidează atât legea, cât şi bunul-simţ?
Politicienii români profesionişti sunt corupţi şi nu au nici măcar culoare politică: totul este de vânzare pentru ei şi nu recunosc decât culoarea banului. De asemenea au politizat sistemul nostru juridic, blocând deferirea în justiţie a marilor corupţi.
În sistemul democraţiei parlamentare din România s-a produs o răsturnare a valorilor: oamenii valoroşi sunt obstrucţionaţi pentru a ajunge în Parlament de către persoane corupte, imorale şi incompetente, care de multe ori au şi dosare penale.
Dacă ar trebui să tragem o concluzie despre democraţia parlamentară din România, putem afirma că guvernanţii, parlamentarii şi clienţii lor politici au jefuit ţara, au vândut-o bucată cu bucată, au distrus mediul, economia, justiţia, învăţământul, sănătatea, cultura. Caracteristicile lor principale sunt: corupţia la toate nivelurile, demagogia, incompetenţa, îmbogăţirea etalată cu cinism, nesimţirea, incultura, mitocănia. Am ajuns datorită lor o ţară a nimănui, un fel de colonie pe care nu o recunoaşte nimeni, dar pe care toţi o storc şi o manipulează după voie. S-a vândut tot: bogăţiile subsolului şi ale solului, flota, întreprinderi profitabile, regii autonome strategice (energie electrică, apă, comunicaţii). Au fost terfelite drepturile românilor în toate modurile posibile. În loc să ne îndreptăm spre civilizaţie, să progresăm economic, social şi cultural, ne îndreptăm vertiginos spre prăpastie, nivelul de trai scade continuu, iar capacităţile intelectuale, specialişti de valoare din diverse domenii părăsesc din ce în ce mai mult ţara.
De aceea ne întrebăm: de ce avem nevoie de partide politice, de politicieni, de cele două camere ale Parlamentului, când interesul şi priorităţile „aleşilor noştri” nu sunt electoratul şi creşterea economică a României, ci doar interesele personale sau ale partidului pe care îl reprezintă?
Starea actuală a ţării
Făcând o analiză a situaţiei din România, constatăm că guvernarea ţării este un amalgam de haos şi incompetenţă, fără planuri de dezvoltare pe termen mediu şi lung, unde corupţia politică şi economică afectează creşterea economică şi implicit nivelul de trai. Din această cauză, credibilitatea şi imaginea României în Uniunea Europeană şi în lume sunt vizibil afectate.
Am numit acţiunile de distrugere iresponsabilă a ţării violuri. Ele au fost întreprinse în mod deliberat asupra României de politicienii post-decembrişti şi de acoliţii lor economici: violul oligarhilor politico-economici, violul guvernanţilor şi al „aleşilor noştri”, violul asupra resurselor naţionale ale României, violul „căpuşelor” şi al „lipitorilor”, violul aparatului birocratic, violul asupra justiţiei, violul asupra sănătăţii, violul asupra capacităţilor intelectuale, violul ţiganilor asupra României, violul împotriva limbii române.
Ar fi nedrept să nu recunoaştem rolul mass-media de a monitoriza şi de a dezvălui multe din ilegalităţile făcute de politicieni, dar nu putem trece cu vederea că toate tipurile de mass-media din România au avut o contribuţie importantă la manipularea cetăţenilor, la crearea unor false valori şi false percepţii. Media independentă tinde să dispară cu totul, locul ei fiind luat de mari trusturi mediatice, care uneori fac parte din corporaţii, naţionale şi internaţionale, care au alte scopuri decât informarea corectă a publicului românesc sau educarea lui.
Sindicatele au devenit, de asemenea, în România, unelte politice (liderii sindicali s-au îmbogăţit şi au ajuns în importante funcţii politice), fiind departe de a apăra interesele reale ale angajaţilor pe care îi reprezintă. De aceea, propunem desfiinţarea lor, deoarece într-o societate aşezată pe baze economico-sociale corecte, interesele angajaţilor sunt apărate prin alte mecanisme.
Constatând toate aspectele grave ale societăţii româneşti de astăzi, am ajuns la o singură concluzie:
AŞA NU SE MAI POATE !
Necesitatea reformării sistemului economic şi politic din România
Dacă analizăm istoria României din ultimii 100 de ani, constatăm că numai în perioada 1920-1939 a existat o stabilitate politică şi economică. După ce s-a înfăptuit reîntregirea României în graniţele ei fireşti, Regele Ferdinand a iniţiat o serie de reforme care au avut drept rezultat cel mai mare progres economic, educaţional şi cultural. Oameni de mare valoare din acea perioadă au reuşit să impună România ca a şaptea putere economică a Europei. Şi acest lucru s-a realizat în doar 20 de ani. Deci se poate.
Situaţia dezastruoasă de astăzi a României face necesară adoptarea de urgenţă a unor reforme, începând cu depolitizarea şi de-ideologizarea societăţii. Partidele politice, acest „rău necesar”, nu-şi mai justifică existenţa în societate. Eliminarea partidelor şi de-politizarea societăţii ar reprezenta de fapt recâştigarea libertăţii cetăţeneşti din mâinile politicienilor profesionişti. Politicienii s-au făcut vinovaţi de contribuţie majoră la dezastrul ţării, nepăsare faţă de interesul naţional, de lipsă de respect pentru electorat, de fapte grave de corupţie şi de incompetenţă crasă.
Reformarea şi modernizarea României se pot realiza prin următoarele măsuri: eliminarea partidelor politice şi de-ideologizarea ţării; introducerea democraţiei directe; modernizarea României (adoptarea unor mecanisme economice eficiente, eliminarea evaziunii fiscale, reducerea fiscalităţii, privatizarea tuturor organismelor şi agenţiilor naţionale, descentralizarea administraţiei publice şi stabilirea clară şi precisă a surselor de venit pentru guvern, prefecturi şi primării, introducerea ordinii şi a eficacităţii în verificarea cheltuielilor guvernului, ale prefecturilor şi ale primăriilor locale, modernizarea totală a activităţii sectorului de administraţie publică, introducerea standardelor de cost şi calitate, reformarea şi depolitizarea sistemului judiciar, modernizarea învăţământului de toate gradele, modernizarea infrastructurii).
Aplicarea reformelor ar avea drept rezultat: simplificarea activităţilor organizatorice, politice şi administrative ale ţării, reducerea cheltuielilor bugetare, dezvoltarea în regim de urgenţă, prin utilizarea fondurilor astfel economisite, a infrastructurii, a educaţiei şi a sănătăţii publice, scăderea deficitului bugetar, creşterea nivelului de trai.
Este, de asemenea, necesară implementarea unei strategii pe termen mediu şi lung a politicii internaţionale a României, adaptate noilor condiţii, de schimbare a echilibrului de forţe pe scena politică mondială. România trebuie să-şi refacă relaţiile politico-diplomatice şi să încheie acorduri şi parteneriate cu alte state, mai ales cu Rusia, China, Republica Moldova.
Reforma trebuie să se producă şi în agricultură, zootehnie şi silvicultură, pentru ca România să devină un exportator de produse alimentare şi pentru a creşte nivelul de civilizaţie al zonelor rurale. Am atins şi alte domenii de reformă: revoluţia verde, revoluţia industriilor de produse pentru consumul intern, reforma denumirii localităţilor, protejarea patrimoniului cultural, acţiuni de civilizare pentru a înceta să mai fim o ţară privită la limita barbariei, reformarea mass-media.
Decepţia populaţiei României faţă de clasa politică, de sistemul juridic, de maniera de lucru a multor angajaţi din sectorul public etc., conduce la o singură concluzie: că sistemul actual de conducere politico-economică a României nu va reuşi să ducă la creşterea nivelului de trai dorit de români şi, în consecinţă, sistemul politic de democraţie parlamentară trebuie schimbat.
Propunem, drept urmare, un alt model de guvernare pentru România, bazat pe democraţia directă, construit pe structura companiilor economice şi al cărui scop să fie eficacitatea. Dacă acest model de guvernare va fi acceptat de populaţia României în cadrul unui referendum, se va declanşa procedura de elaborare a unei noi Constituţii, de către o comisie alcătuită din specialişti din domeniul legislativ, fără niciun fel de afiliere politică, numiţi de Preşedintele României. Această nouă Constituţie va sta la baza implementării modelului de guvernare.
Democraţia directă oferă electoratului posibilitatea de a-şi exercita prerogativele politice în mod direct, de a participa implicit la deciziile majore ale ţării şi de a vota în mod direct candidaţii pentru preşedinţie, parlament, prefecturi şi primării; electoratul poate să-şi manifeste dreptul de veto privind unele legi, să aprobe sau să refuze eventualele schimbări în Constituţia ţării; elimină controlul politic şi influenţa directă a conducerii unui partid în detrimentul electoratului.
Noul model de guvernare a României propus
Modelul de guvernare inspirat din conducerea unei companii ne-a dus la următoarea structură de conducere: preşedinte, 1 prim-vicepreşedinte şi 2 vicepreşedinţi, guvern alcătuit din 11 miniştri tehnocraţi şi 11 miniştri secretari de stat, şefii structurilor administrative regionale (prefecturi) şi locale (primării). Noua structură este simplă, eficientă şi necostisitoare şi este verificabilă prin sistemul circularităţii controlului instituţional.
Principalele instituţii ale statului, aşa cum le prevede noul model de guvernare, în comparaţie cu situaţia existentă, pot fi văzute în tabelul alăturat.
Dacă aruncăm o privire peste întreaga construcţie de administrare a ţării propusă, constatăm că are loc de-politizarea şi de-ideologizarea la toate nivelurile de conducere. Singura ideologie acceptată în modelul de guvernare propus este interesul naţional. A fost înlăturat conceptul aberant şi distrugător că politicul trebuie să subordoneze economicul.
Instituţiile fundamentale ale statului sunt: Preşedintele României, Senatul României şi Corpul Suprem de Control al Statului.
Prima instituţie fundamentală a statului este Instituţia Prezidenţială. Noul model de guvernare se bazează pe republica prezidenţială ca formă de guvernământ, condusă direct de un preşedinte, care este în acelaşi timp şi şeful guvernului, ales pentru un singur mandat de 6 ani.
Preşedintele exercită trei funcţii: funcţia de reprezentare, funcţia de promulgare şi funcţia executivă. Preşedintele are puterea supremă în stat şi prezintă anual în faţa Senatului, a Corpului Suprem de Control al Statului, a cabinetului, a prefecţilor, a unor organizaţii non-guvernamentale, a reprezentanţilor mass-media şi a unor invitaţi (corpul diplomatic etc.) un raport referitor la starea naţiunii.
Activitatea preşedintelui este controlată în permanenţă de către Corpul Suprem de Control al Statului.
Preşedintele controlează activitatea Senatului prin dreptul de veto pe care îl foloseşte atunci când promulgă legi şi solicită unele amendamente la legile votate de Senat.
Preşedintele numeşte şi are în subordine un prim-vicepre¬şedinte şi doi vicepreşedinţi. De asemenea, alcătuieşte guvernul României, care va fi format din 11 miniştri tehnocraţi.
Guvernul României este autoritatea publică a puterii executive care asigură realizarea politicii interne şi externe a ţării şi exercită conducerea generală a administraţiei publice. Asigură funcţionarea echilibrată şi dezvoltarea sistemului naţional economic şi social, precum şi racordarea acestuia la sistemul economic mondial în condiţiile promovării intereselor naţionale. Guvernul este condus direct de Preşedintele României şi este format din 11 miniştri şi din alţi membri stabiliţi prin lege organică.
A doua instituţie fundamentală a statului este Senatul, format din 49 de senatori (6 pentru fiecare prefectură şi 7 pentru Bucureşti, inclusiv Districtul Bucureşti). Senatul este unica autoritate legiuitoare a ţării, care propune, schimbă şi promulgă legi constituţionale, legi organice şi legi ordinare.
Mandatul senatorilor este de 6 ani, iar alegerile pentru Senat vor fi decalate faţă de alegerile generale organizate pentru aparatul administrativ, cu scopul de a se asigura continuitatea în administrarea ţării. De preferinţă, alegerea Senatului va fi organizată la jumătatea mandatului preşedintelui, când are loc referendumul naţional de validare sau de invalidare a activităţii instituţiilor statului.
În subordinea Senatului funcţionează trei comisii speciale, şi anume: Comisia Electorală, Comisia de Elaborare a Standardelor şi a Criteriilor de Selecţie şi Comisia de Audit şi de Monitorizare a Corpului Suprem de Control al Statului.
Comisia Electorală iniţiază şi controlează din punct de vedere al respectării legii sistemul electoral, inclusiv organizarea referendumurilor la jumătatea mandatului pentru cei aleşi (preşedinte, Senat, Corpul Suprem de Control al Statului, prefecţi şi primari). Comisia Electorală supraveghează întregul proces electoral şi sancţionează dacă au loc fenomene de corupţie electorală sau alte abateri de la legea electorală.
Comisia de Elaborare a Standardelor şi a Criteriilor de Selecţie va elabora setul de condiţii (standarde şi criterii) separat pentru fiecare funcţie care intră în disputa electorală: un set pentru preşedinte, un set pentru senatori, altul pentru Corpul Suprem de Control al Statului, unul pentru prefect şi un set pentru funcţia de primar. Fiecare cetăţean al României care doreşte să acceadă la o funcţie publică trebuie să înainteze dosarul către această comisie pentru validarea intrării în campania electorală. Oricine poate fi propus sau se poate autopropune să candideze la o funcţie publică, cu condiţia să îndeplinească toate standardele şi criteriile impuse de această comisie a Senatului.
Comisia de Audit şi de Monitorizare a Corpului Suprem de Control al Statului, aflată în subordinea Senatului, monitorizează în mod direct activitatea Corpului Suprem de Control al Statului din punct de vedere al respectării programului de supraveghere a instituţiilor vizate şi al aplicării normelor de control impuse şi ia măsuri de corectare a unor abateri de la aceste norme sau dacă apar abuzuri în actul de control.
A treia instituţie fundamentală a statului, reprezentând un concept politic cu totul nou, este Corpul Suprem de Control al Statului (CSCS). Este alcătuit din 5 membri, care sunt în acelaşi timp şefii celor cinci instituţii care intră în sistemul de control (Curtea Constituţională, Consiliul Superior al Magistraturii, Curtea de Conturi, Garda Financiară şi Avocatul Poporului). Membrii CSCS sunt aleşi direct de către electorat pe o perioadă de 6 ani. Corpul Suprem de Control al Statului numeşte la rândul său şefii celor trei corpuri de control din subordine.
Corpul Suprem de Control al Statului monitorizează şi controlează activitatea instituţiei prezidenţiale. Rezultatul acestei activităţi este inserat într-un Raport de Control ce se înaintează anual Senatului pentru informare şi analiză cu privire la activitatea preşedintelui. În cazul când preşedintele nu respectă Constituţia, se abate flagrant de la planul de guvernare şi de la administrarea bugetului sau săvârşeşte abuzuri grave, atunci CSCS va propune Senatului demiterea lui.
Corpul Suprem de Control al Statului va fi structurat pe trei componente: Corpul Naţional de Control al Statului (CNCS), specializat în monitorizarea aparatului central (guvern şi instituţii ale acestuia); Corpul Regional de Control al Statului (CRCS), specializat pe monitorizarea prefecturilor, şi Corpul Local de Control al Statului (CLCS), specializat pe monitorizarea primăriilor.
CNCS înaintează raportul de control preşedintelui, cu privire la activitatea miniştrilor; CRCS înaintează raportul de control prim-vicepreşedintelui cu privire la activitatea prefecţilor, iar CLCS înaintează raportul de control prefecţilor cu privire la activitatea primarilor.
Din cele prezentate mai sus se observă că se respectă circularitatea controlului instituţional, şi anume: preşedintele controlează întreaga activitate de administrare a ţării pe verticală (guvern, prefecturi, primării), dar, în acelaşi timp, controlează şi activitatea Senatului prin exercitarea dreptului de veto asupra tuturor legilor votate de Senat şi trimise preşedintelui spre promulgare.
Senatul controlează la rândul său activitatea preşedintelui prin intermediul CSCS, dar, în acelaşi timp, controlează şi activitatea întregului organism de control instituţional, prin Comisia de Audit şi de Monitorizare a Corpului Suprem de Control al Statului de pe lângă Senat.
Corpul Suprem de Control al Statului controlează instituţia prezidenţială, dar controlează şi guvernul prin CNCS, prefecturile prin CRCS şi primăriile prin CLCS.
Se observă că nicio instituţie a statului nu se poate sustrage controlului organizat.
Instituţiile care fac parte din administraţia publică regională şi locală sunt prefecturile şi primăriile.
Prefecturile sunt autorităţile regionale cu autonomie proprie de funcţionare. Noua organizare administrativ-teritorială va avea la bază autonomia fiecărei prefecturi şi primării, al căror rol primordial trebuie să fie dezvoltarea economiei, a educaţiei şi a culturii, ţinând seama de specificul fiecărei zone. Propunem înfiinţarea a opt regiuni, ca unităţi teritoriale, pe baza celor 8 regiuni de dezvoltare deja existente, formate din câte 4-6 judeţe, în funcţie de tradiţia istorică, de dimensiunea teritorială şi de numărul de locuitori. Administrarea celor opt regiuni se poate realiza prin înfiinţarea a opt prefecturi. Prin aceasta împărţire se elimină judeţele şi, ca atare, o buna parte din costurile enorme ale administraţiei ţării.
În noul model de guvernare au fost incluse 8 prefecturi corespunzătoare celor 8 regiuni de dezvoltare: Ardealul de Nord, Banat, Oltenia, Ardealul de Sud, Muntenia, Moldova de Nord, Moldova de Sud şi Dobrogea şi Districtul Bucureşti. După cum se observă, din motive de simplificare a aparatului administrativ-teritorial şi de economisire a cheltuielilor bugetare, s-a redus numărul prefecturilor de la 42 la 8. Prefectul este ales, ca şi preşedintele, pentru un mandat de 6 ani, prin vot direct.
Primăriile coordonează activităţile de administraţie la nivelul fiecărei localităţi şi vor fi conduse de un primar pentru maximum două mandate a câte 6 ani. Primarii sunt aleşi prin vot direct, ca şi prefecţii.
Modelul de guvernare propus care se bazează pe democraţia directă utilizează referendumul ca mijloc de implicare a electoratului în procesul de administrare a ţării. La trei ani de la alegerea aparatului de conducere a ţării la nivel naţional, regional şi local, se organizează un referendum de validare sau de invalidare a celor aleşi.
Avantajele acestui nou sistem sunt multiple: eliminarea rolului nefast al politicului şi al ideologiilor, primatul interesului naţional, subordonarea politicului faţă de economic, implicarea electoratului în administrarea ţării, simplificarea structurii de guvernare a ţării, descentralizarea administraţiei publice, controlul permanent între instituţiile statului, transparenţa actului de conducere, reducerea birocraţiei, substanţiale economii la buget, introducerea criteriilor de competenţă şi de eficacitate în toate funcţiile publice, creşterea nivelului de trai, o nouă demnitate naţională.
Aplicarea noului sistem de guvernare, precum şi a propunerilor noastre privind diversele sectoare de activitate ar duce la o autentică renaştere naţională, la construirea, din ruinele prezentului, a unei naţiuni demne şi prospere, care să ţină capul sus în Europa şi în lume, mândră de trecutul, ca şi de prezentul ei, de valorile ei culturale, de limba ei, de reprezentanţii ei din toate domeniile: NOUA ROMÂNIE.
Autor:
Tudor Plimpius Bompa,
Dumitru Porojan
... lucrarea este dezvăluirea, departe de a fi completă, a racilelor unei societăţi profund bolnave, societatea pe care au creat-o cei 40 de ani de comunism şi cei 20 de ani de post-comunism, şi în acelaşi timp configurarea unei societăţi pe care stă în puterea noastră, a tuturor, să o creăm. Această dimensiune dublă, care înseamnă şi pendularea permanentă între trecut-prezent şi viitor, ne-a făcut să alegem efigia lui Ianus Bifrons, zeul roman cu două feţe, drept simbol al demersului nostru.
Incursiunile în evoluţia politicii şi a economiei mondiale ne-au dat posibilitatea să analizăm de unde am plecat, ce a fost pozitiv sau negativ în evoluţia lor pe parcursul istoriei umane, pentru a avea o idee clară privind reformele şi schimbările politico-administrative necesare pentru realizarea unui sistem politic superior şi mai eficient de guvernare a României. Printre cele mai importante concluzii care se impun: politicul şi ideologiile unor partide politice au avut urmări devastatoare asupra lumii şi a istoriei mondiale; sistemele politico-economice socialiste au fost invariabil falimentare; implicarea politicului in economie a avut drept rezultat repetate crize şi dezastre economice.
Analiza principalelor tipuri de sisteme de guvernare democratice (democraţia parlamentară, de tip prezidenţial şi de tip parlamentar, monarhia constituţională şi democraţia directă) ne-au dus la concluzia superiorităţii democraţiei directe, al cărei model poate fi considerat sistemul elveţian. Celelalte sisteme au dezavantaje majore, uşor de observat mai ales în contextul actualei crize economice mondiale. Analiza se extinde asupra democraţiei parlamentare româneşti, ale cărei neajunsuri sunt principala cauză a dezastrului politic, economic, social, cultural şi uman în care se găseşte România astăzi.
Democraţia parlamentară: un eşec total al politicii româneşti
În toată această perioadă de democraţie parlamentară, politicienii români sunt prinşi cu totul într-un război politic inter-partinic steril, risipind în acest scop sute/mii de ore, uitând că rolul lor este unul legislativ şi de administrare/guvernare a României. În loc să se ocupe de interesul ţării, „aleşii noştri” se luptă pentru a-şi satisface orgoliile supra-dimensionate.
În democraţia parlamentară din România, alegerile naţionale sunt un „corn al abundenţei”. Se promite totul, dar respectarea promisiunilor este o raritate.
Între două alegeri, electoratul român nu are nicio pârghie să influenţeze deciziile reprezentanţilor aleşi de el în Parlament. De aceea „aleşii noştri” cred ca „rolul vostru este să ne alegeţi, iar al nostru să decidem ce dorim”.
„Aleşii noştri” sunt doar nişte carierişti politici, interesaţi în exclusivitate de privilegiile şi beneficiile ce decurg din această profesie: salarii mari, pensii nesimţite, maşină la scară, şofer, gardă de corp, prime, compensaţii etc. Mai mult, Parlamentul României nu este funcţional, fiindcă interesul „aleşilor noştri” este doar să beneficieze economic de poziţia de putere pe care o deţin: devin intermediari în anumite afaceri, facilitează contra cost afaceri pentru investitorii străini etc. Cum altfel pot fi explicate averile lor fabuloase, care sfidează atât legea, cât şi bunul-simţ?
Politicienii români profesionişti sunt corupţi şi nu au nici măcar culoare politică: totul este de vânzare pentru ei şi nu recunosc decât culoarea banului. De asemenea au politizat sistemul nostru juridic, blocând deferirea în justiţie a marilor corupţi.
În sistemul democraţiei parlamentare din România s-a produs o răsturnare a valorilor: oamenii valoroşi sunt obstrucţionaţi pentru a ajunge în Parlament de către persoane corupte, imorale şi incompetente, care de multe ori au şi dosare penale.
Dacă ar trebui să tragem o concluzie despre democraţia parlamentară din România, putem afirma că guvernanţii, parlamentarii şi clienţii lor politici au jefuit ţara, au vândut-o bucată cu bucată, au distrus mediul, economia, justiţia, învăţământul, sănătatea, cultura. Caracteristicile lor principale sunt: corupţia la toate nivelurile, demagogia, incompetenţa, îmbogăţirea etalată cu cinism, nesimţirea, incultura, mitocănia. Am ajuns datorită lor o ţară a nimănui, un fel de colonie pe care nu o recunoaşte nimeni, dar pe care toţi o storc şi o manipulează după voie. S-a vândut tot: bogăţiile subsolului şi ale solului, flota, întreprinderi profitabile, regii autonome strategice (energie electrică, apă, comunicaţii). Au fost terfelite drepturile românilor în toate modurile posibile. În loc să ne îndreptăm spre civilizaţie, să progresăm economic, social şi cultural, ne îndreptăm vertiginos spre prăpastie, nivelul de trai scade continuu, iar capacităţile intelectuale, specialişti de valoare din diverse domenii părăsesc din ce în ce mai mult ţara.
De aceea ne întrebăm: de ce avem nevoie de partide politice, de politicieni, de cele două camere ale Parlamentului, când interesul şi priorităţile „aleşilor noştri” nu sunt electoratul şi creşterea economică a României, ci doar interesele personale sau ale partidului pe care îl reprezintă?
Starea actuală a ţării
Făcând o analiză a situaţiei din România, constatăm că guvernarea ţării este un amalgam de haos şi incompetenţă, fără planuri de dezvoltare pe termen mediu şi lung, unde corupţia politică şi economică afectează creşterea economică şi implicit nivelul de trai. Din această cauză, credibilitatea şi imaginea României în Uniunea Europeană şi în lume sunt vizibil afectate.
Am numit acţiunile de distrugere iresponsabilă a ţării violuri. Ele au fost întreprinse în mod deliberat asupra României de politicienii post-decembrişti şi de acoliţii lor economici: violul oligarhilor politico-economici, violul guvernanţilor şi al „aleşilor noştri”, violul asupra resurselor naţionale ale României, violul „căpuşelor” şi al „lipitorilor”, violul aparatului birocratic, violul asupra justiţiei, violul asupra sănătăţii, violul asupra capacităţilor intelectuale, violul ţiganilor asupra României, violul împotriva limbii române.
Ar fi nedrept să nu recunoaştem rolul mass-media de a monitoriza şi de a dezvălui multe din ilegalităţile făcute de politicieni, dar nu putem trece cu vederea că toate tipurile de mass-media din România au avut o contribuţie importantă la manipularea cetăţenilor, la crearea unor false valori şi false percepţii. Media independentă tinde să dispară cu totul, locul ei fiind luat de mari trusturi mediatice, care uneori fac parte din corporaţii, naţionale şi internaţionale, care au alte scopuri decât informarea corectă a publicului românesc sau educarea lui.
Sindicatele au devenit, de asemenea, în România, unelte politice (liderii sindicali s-au îmbogăţit şi au ajuns în importante funcţii politice), fiind departe de a apăra interesele reale ale angajaţilor pe care îi reprezintă. De aceea, propunem desfiinţarea lor, deoarece într-o societate aşezată pe baze economico-sociale corecte, interesele angajaţilor sunt apărate prin alte mecanisme.
Constatând toate aspectele grave ale societăţii româneşti de astăzi, am ajuns la o singură concluzie:
AŞA NU SE MAI POATE !
Necesitatea reformării sistemului economic şi politic din România
Dacă analizăm istoria României din ultimii 100 de ani, constatăm că numai în perioada 1920-1939 a existat o stabilitate politică şi economică. După ce s-a înfăptuit reîntregirea României în graniţele ei fireşti, Regele Ferdinand a iniţiat o serie de reforme care au avut drept rezultat cel mai mare progres economic, educaţional şi cultural. Oameni de mare valoare din acea perioadă au reuşit să impună România ca a şaptea putere economică a Europei. Şi acest lucru s-a realizat în doar 20 de ani. Deci se poate.
Situaţia dezastruoasă de astăzi a României face necesară adoptarea de urgenţă a unor reforme, începând cu depolitizarea şi de-ideologizarea societăţii. Partidele politice, acest „rău necesar”, nu-şi mai justifică existenţa în societate. Eliminarea partidelor şi de-politizarea societăţii ar reprezenta de fapt recâştigarea libertăţii cetăţeneşti din mâinile politicienilor profesionişti. Politicienii s-au făcut vinovaţi de contribuţie majoră la dezastrul ţării, nepăsare faţă de interesul naţional, de lipsă de respect pentru electorat, de fapte grave de corupţie şi de incompetenţă crasă.
Reformarea şi modernizarea României se pot realiza prin următoarele măsuri: eliminarea partidelor politice şi de-ideologizarea ţării; introducerea democraţiei directe; modernizarea României (adoptarea unor mecanisme economice eficiente, eliminarea evaziunii fiscale, reducerea fiscalităţii, privatizarea tuturor organismelor şi agenţiilor naţionale, descentralizarea administraţiei publice şi stabilirea clară şi precisă a surselor de venit pentru guvern, prefecturi şi primării, introducerea ordinii şi a eficacităţii în verificarea cheltuielilor guvernului, ale prefecturilor şi ale primăriilor locale, modernizarea totală a activităţii sectorului de administraţie publică, introducerea standardelor de cost şi calitate, reformarea şi depolitizarea sistemului judiciar, modernizarea învăţământului de toate gradele, modernizarea infrastructurii).
Aplicarea reformelor ar avea drept rezultat: simplificarea activităţilor organizatorice, politice şi administrative ale ţării, reducerea cheltuielilor bugetare, dezvoltarea în regim de urgenţă, prin utilizarea fondurilor astfel economisite, a infrastructurii, a educaţiei şi a sănătăţii publice, scăderea deficitului bugetar, creşterea nivelului de trai.
Este, de asemenea, necesară implementarea unei strategii pe termen mediu şi lung a politicii internaţionale a României, adaptate noilor condiţii, de schimbare a echilibrului de forţe pe scena politică mondială. România trebuie să-şi refacă relaţiile politico-diplomatice şi să încheie acorduri şi parteneriate cu alte state, mai ales cu Rusia, China, Republica Moldova.
Reforma trebuie să se producă şi în agricultură, zootehnie şi silvicultură, pentru ca România să devină un exportator de produse alimentare şi pentru a creşte nivelul de civilizaţie al zonelor rurale. Am atins şi alte domenii de reformă: revoluţia verde, revoluţia industriilor de produse pentru consumul intern, reforma denumirii localităţilor, protejarea patrimoniului cultural, acţiuni de civilizare pentru a înceta să mai fim o ţară privită la limita barbariei, reformarea mass-media.
Decepţia populaţiei României faţă de clasa politică, de sistemul juridic, de maniera de lucru a multor angajaţi din sectorul public etc., conduce la o singură concluzie: că sistemul actual de conducere politico-economică a României nu va reuşi să ducă la creşterea nivelului de trai dorit de români şi, în consecinţă, sistemul politic de democraţie parlamentară trebuie schimbat.
Propunem, drept urmare, un alt model de guvernare pentru România, bazat pe democraţia directă, construit pe structura companiilor economice şi al cărui scop să fie eficacitatea. Dacă acest model de guvernare va fi acceptat de populaţia României în cadrul unui referendum, se va declanşa procedura de elaborare a unei noi Constituţii, de către o comisie alcătuită din specialişti din domeniul legislativ, fără niciun fel de afiliere politică, numiţi de Preşedintele României. Această nouă Constituţie va sta la baza implementării modelului de guvernare.
Democraţia directă oferă electoratului posibilitatea de a-şi exercita prerogativele politice în mod direct, de a participa implicit la deciziile majore ale ţării şi de a vota în mod direct candidaţii pentru preşedinţie, parlament, prefecturi şi primării; electoratul poate să-şi manifeste dreptul de veto privind unele legi, să aprobe sau să refuze eventualele schimbări în Constituţia ţării; elimină controlul politic şi influenţa directă a conducerii unui partid în detrimentul electoratului.
Noul model de guvernare a României propus
Modelul de guvernare inspirat din conducerea unei companii ne-a dus la următoarea structură de conducere: preşedinte, 1 prim-vicepreşedinte şi 2 vicepreşedinţi, guvern alcătuit din 11 miniştri tehnocraţi şi 11 miniştri secretari de stat, şefii structurilor administrative regionale (prefecturi) şi locale (primării). Noua structură este simplă, eficientă şi necostisitoare şi este verificabilă prin sistemul circularităţii controlului instituţional.
Principalele instituţii ale statului, aşa cum le prevede noul model de guvernare, în comparaţie cu situaţia existentă, pot fi văzute în tabelul alăturat.
Dacă aruncăm o privire peste întreaga construcţie de administrare a ţării propusă, constatăm că are loc de-politizarea şi de-ideologizarea la toate nivelurile de conducere. Singura ideologie acceptată în modelul de guvernare propus este interesul naţional. A fost înlăturat conceptul aberant şi distrugător că politicul trebuie să subordoneze economicul.
Instituţiile fundamentale ale statului sunt: Preşedintele României, Senatul României şi Corpul Suprem de Control al Statului.
Prima instituţie fundamentală a statului este Instituţia Prezidenţială. Noul model de guvernare se bazează pe republica prezidenţială ca formă de guvernământ, condusă direct de un preşedinte, care este în acelaşi timp şi şeful guvernului, ales pentru un singur mandat de 6 ani.
Preşedintele exercită trei funcţii: funcţia de reprezentare, funcţia de promulgare şi funcţia executivă. Preşedintele are puterea supremă în stat şi prezintă anual în faţa Senatului, a Corpului Suprem de Control al Statului, a cabinetului, a prefecţilor, a unor organizaţii non-guvernamentale, a reprezentanţilor mass-media şi a unor invitaţi (corpul diplomatic etc.) un raport referitor la starea naţiunii.
Activitatea preşedintelui este controlată în permanenţă de către Corpul Suprem de Control al Statului.
Preşedintele controlează activitatea Senatului prin dreptul de veto pe care îl foloseşte atunci când promulgă legi şi solicită unele amendamente la legile votate de Senat.
Preşedintele numeşte şi are în subordine un prim-vicepre¬şedinte şi doi vicepreşedinţi. De asemenea, alcătuieşte guvernul României, care va fi format din 11 miniştri tehnocraţi.
Guvernul României este autoritatea publică a puterii executive care asigură realizarea politicii interne şi externe a ţării şi exercită conducerea generală a administraţiei publice. Asigură funcţionarea echilibrată şi dezvoltarea sistemului naţional economic şi social, precum şi racordarea acestuia la sistemul economic mondial în condiţiile promovării intereselor naţionale. Guvernul este condus direct de Preşedintele României şi este format din 11 miniştri şi din alţi membri stabiliţi prin lege organică.
A doua instituţie fundamentală a statului este Senatul, format din 49 de senatori (6 pentru fiecare prefectură şi 7 pentru Bucureşti, inclusiv Districtul Bucureşti). Senatul este unica autoritate legiuitoare a ţării, care propune, schimbă şi promulgă legi constituţionale, legi organice şi legi ordinare.
Mandatul senatorilor este de 6 ani, iar alegerile pentru Senat vor fi decalate faţă de alegerile generale organizate pentru aparatul administrativ, cu scopul de a se asigura continuitatea în administrarea ţării. De preferinţă, alegerea Senatului va fi organizată la jumătatea mandatului preşedintelui, când are loc referendumul naţional de validare sau de invalidare a activităţii instituţiilor statului.
În subordinea Senatului funcţionează trei comisii speciale, şi anume: Comisia Electorală, Comisia de Elaborare a Standardelor şi a Criteriilor de Selecţie şi Comisia de Audit şi de Monitorizare a Corpului Suprem de Control al Statului.
Comisia Electorală iniţiază şi controlează din punct de vedere al respectării legii sistemul electoral, inclusiv organizarea referendumurilor la jumătatea mandatului pentru cei aleşi (preşedinte, Senat, Corpul Suprem de Control al Statului, prefecţi şi primari). Comisia Electorală supraveghează întregul proces electoral şi sancţionează dacă au loc fenomene de corupţie electorală sau alte abateri de la legea electorală.
Comisia de Elaborare a Standardelor şi a Criteriilor de Selecţie va elabora setul de condiţii (standarde şi criterii) separat pentru fiecare funcţie care intră în disputa electorală: un set pentru preşedinte, un set pentru senatori, altul pentru Corpul Suprem de Control al Statului, unul pentru prefect şi un set pentru funcţia de primar. Fiecare cetăţean al României care doreşte să acceadă la o funcţie publică trebuie să înainteze dosarul către această comisie pentru validarea intrării în campania electorală. Oricine poate fi propus sau se poate autopropune să candideze la o funcţie publică, cu condiţia să îndeplinească toate standardele şi criteriile impuse de această comisie a Senatului.
Comisia de Audit şi de Monitorizare a Corpului Suprem de Control al Statului, aflată în subordinea Senatului, monitorizează în mod direct activitatea Corpului Suprem de Control al Statului din punct de vedere al respectării programului de supraveghere a instituţiilor vizate şi al aplicării normelor de control impuse şi ia măsuri de corectare a unor abateri de la aceste norme sau dacă apar abuzuri în actul de control.
A treia instituţie fundamentală a statului, reprezentând un concept politic cu totul nou, este Corpul Suprem de Control al Statului (CSCS). Este alcătuit din 5 membri, care sunt în acelaşi timp şefii celor cinci instituţii care intră în sistemul de control (Curtea Constituţională, Consiliul Superior al Magistraturii, Curtea de Conturi, Garda Financiară şi Avocatul Poporului). Membrii CSCS sunt aleşi direct de către electorat pe o perioadă de 6 ani. Corpul Suprem de Control al Statului numeşte la rândul său şefii celor trei corpuri de control din subordine.
Corpul Suprem de Control al Statului monitorizează şi controlează activitatea instituţiei prezidenţiale. Rezultatul acestei activităţi este inserat într-un Raport de Control ce se înaintează anual Senatului pentru informare şi analiză cu privire la activitatea preşedintelui. În cazul când preşedintele nu respectă Constituţia, se abate flagrant de la planul de guvernare şi de la administrarea bugetului sau săvârşeşte abuzuri grave, atunci CSCS va propune Senatului demiterea lui.
Corpul Suprem de Control al Statului va fi structurat pe trei componente: Corpul Naţional de Control al Statului (CNCS), specializat în monitorizarea aparatului central (guvern şi instituţii ale acestuia); Corpul Regional de Control al Statului (CRCS), specializat pe monitorizarea prefecturilor, şi Corpul Local de Control al Statului (CLCS), specializat pe monitorizarea primăriilor.
CNCS înaintează raportul de control preşedintelui, cu privire la activitatea miniştrilor; CRCS înaintează raportul de control prim-vicepreşedintelui cu privire la activitatea prefecţilor, iar CLCS înaintează raportul de control prefecţilor cu privire la activitatea primarilor.
Din cele prezentate mai sus se observă că se respectă circularitatea controlului instituţional, şi anume: preşedintele controlează întreaga activitate de administrare a ţării pe verticală (guvern, prefecturi, primării), dar, în acelaşi timp, controlează şi activitatea Senatului prin exercitarea dreptului de veto asupra tuturor legilor votate de Senat şi trimise preşedintelui spre promulgare.
Senatul controlează la rândul său activitatea preşedintelui prin intermediul CSCS, dar, în acelaşi timp, controlează şi activitatea întregului organism de control instituţional, prin Comisia de Audit şi de Monitorizare a Corpului Suprem de Control al Statului de pe lângă Senat.
Corpul Suprem de Control al Statului controlează instituţia prezidenţială, dar controlează şi guvernul prin CNCS, prefecturile prin CRCS şi primăriile prin CLCS.
Se observă că nicio instituţie a statului nu se poate sustrage controlului organizat.
Instituţiile care fac parte din administraţia publică regională şi locală sunt prefecturile şi primăriile.
Prefecturile sunt autorităţile regionale cu autonomie proprie de funcţionare. Noua organizare administrativ-teritorială va avea la bază autonomia fiecărei prefecturi şi primării, al căror rol primordial trebuie să fie dezvoltarea economiei, a educaţiei şi a culturii, ţinând seama de specificul fiecărei zone. Propunem înfiinţarea a opt regiuni, ca unităţi teritoriale, pe baza celor 8 regiuni de dezvoltare deja existente, formate din câte 4-6 judeţe, în funcţie de tradiţia istorică, de dimensiunea teritorială şi de numărul de locuitori. Administrarea celor opt regiuni se poate realiza prin înfiinţarea a opt prefecturi. Prin aceasta împărţire se elimină judeţele şi, ca atare, o buna parte din costurile enorme ale administraţiei ţării.
În noul model de guvernare au fost incluse 8 prefecturi corespunzătoare celor 8 regiuni de dezvoltare: Ardealul de Nord, Banat, Oltenia, Ardealul de Sud, Muntenia, Moldova de Nord, Moldova de Sud şi Dobrogea şi Districtul Bucureşti. După cum se observă, din motive de simplificare a aparatului administrativ-teritorial şi de economisire a cheltuielilor bugetare, s-a redus numărul prefecturilor de la 42 la 8. Prefectul este ales, ca şi preşedintele, pentru un mandat de 6 ani, prin vot direct.
Primăriile coordonează activităţile de administraţie la nivelul fiecărei localităţi şi vor fi conduse de un primar pentru maximum două mandate a câte 6 ani. Primarii sunt aleşi prin vot direct, ca şi prefecţii.
Modelul de guvernare propus care se bazează pe democraţia directă utilizează referendumul ca mijloc de implicare a electoratului în procesul de administrare a ţării. La trei ani de la alegerea aparatului de conducere a ţării la nivel naţional, regional şi local, se organizează un referendum de validare sau de invalidare a celor aleşi.
Avantajele acestui nou sistem sunt multiple: eliminarea rolului nefast al politicului şi al ideologiilor, primatul interesului naţional, subordonarea politicului faţă de economic, implicarea electoratului în administrarea ţării, simplificarea structurii de guvernare a ţării, descentralizarea administraţiei publice, controlul permanent între instituţiile statului, transparenţa actului de conducere, reducerea birocraţiei, substanţiale economii la buget, introducerea criteriilor de competenţă şi de eficacitate în toate funcţiile publice, creşterea nivelului de trai, o nouă demnitate naţională.
Aplicarea noului sistem de guvernare, precum şi a propunerilor noastre privind diversele sectoare de activitate ar duce la o autentică renaştere naţională, la construirea, din ruinele prezentului, a unei naţiuni demne şi prospere, care să ţină capul sus în Europa şi în lume, mândră de trecutul, ca şi de prezentul ei, de valorile ei culturale, de limba ei, de reprezentanţii ei din toate domeniile: NOUA ROMÂNIE.
Autor:
Tudor Plimpius Bompa,
Dumitru Porojan
Categorii
-Edituri
-Comandă specială
-Top
-Promoţii
-- 25,20 RONPRP: 28,00 RON
- 26,46 RONPRP: 29,40 RON
- 51,98 RONPRP: 57,75 RON
REVIEW-URI