Safari - Mihai Maniutiu

Safari - Mihai Maniutiu

NU MĂ SUSTRAG: DESPRE MINE AM ȘI N-AM CE MĂRTURISI

În creierul meu nu-s o droaie de cutiuțe cu povești, însă lucrul de care m-am prins la un moment dat, ca o descoperire, ca un alt fel de a fi primit în lume — fie și pe ușa din dos sau pe alte uși, la fel de ascunse, de vreme ce altele nu-s — este că o parte din mine doare, dacă dai, și o alta nu doare, oricât și oricum ai da. Oricât de tare ai burduși-o. Într-o parte simt durere; în cealaltă trebuie să insiști mult ca să simt că ar fi măcar o posibilitate a durerii. Am ținut pentru mine descoperirea asta și i-am lăsat să dea, cât încape, în partea care nu doare.

LOCUL UNDE NE AFLAM AVEA MULTE NUME.
Fiecare îi zicea după capul lui. După cum se nimerea cine-i șeful. Că degeaba se bătea-n piept Proletaru: spoiala de șef nu stătea bine pe el. Celula, Cuibul, Incubatorul, Seiful, Sălașul, Casa Albastră, Casa cu Păsări, Seminarul.

Clopotaru protesta:
— Până și-n asta e nevoie de unitate. N-atingi esența fără unitate.

Tare-i plăcea să zică „esență”.

Proletaru își vântura degetul arătător spre tavan:
— Aicea, în Incubator. Adică în Clocitoare. Să ne dezvoltăm în sensul dorit.

REVIEW-URI