Scânteia de viaţă - Erich Maria Remarque

Scânteia de viaţă - Erich Maria Remarque

... cu puțin înainte de-a ajunge la baracă, observă pe stradelă o umbră care se clătina. îsi dădu seama imediat că nu era unul din deținuții obișnuiți, ei nu se mișcau în felul ăsta. Peste o clipă îl recunoscu pe responsabilul de la 22, Handke.

Mergea împleticindu-se de parcă s-ar fi aflat pe un vapor. Lebenthal înțelese imediat ce însemna asta. Handke își procurase probabil de undeva niște băutură.

Nu mai era posibil să treacă neobservat pe lângă el și să ajungă în baracă pentru a ascunde câinele și a-i avertiza pe ceilalți. De aceea, Lebenthal se fofilă încet după peretele din dos al barăcii, pitindu-se în umbră.

Handke îl întâlni mai întâi pe Westhof.

— Hei, tu de acolo! țipă el.

Westhof se opri.

— De ce nu ești încă în baracă?

— Merg la latrină.

— Tu ești o latrină. Vino încoace!

Westhof se apropie. Prin ceață deslușea cu greu trăsăturile feței lui Handke.

— Cum te cheamă?

— Westhof.

Handke ezită.

— Nu te cheamă Westhof. Te cheamă jidan împuțit. Cum te cheamă?

— Nu sunt evreu.

— Ce? Handke îi dădu o lovitură peste față. în care bloc locuiești?

— Douăzeci si doi.

— încă si asta! în blocul meu! Ticăloșiile! Care cameră?

— Camera D.

— Culcă-te!

Westhof nu se aruncă la pământ. Rămase în picioare. Handke se apropie de el cu un pas. Westhof îi zări acum...

REVIEW-URI