Serotonina - Michel Houellebecq

Serotonina - Michel Houellebecq
ISBN: 978-606-779-493-9
Editura:
Anul publicării: 2019
Pagini: 296
Format: 13x20
Preț: 39,00 RON
Disponibilitate: în stoc

DESCRIERE

Serotonina - Michel Houellebecq

 
Din carte:
 
... m-am îndepărtat cu gândul de peronul 22 al gării Saint-Lazare în doar, cred, câteva miimi de secundă, şi mi-am amintit îndată că întâlnirea noastră avusese loc ia celălalt capăt al liniei, mă rog, asta depinde de trenuri, unele merg până la Cherbourg, altele se opresc la Caen, nu înţeleg de ce vorbesc despre asta, tot soiul de informaţii răzleţe îmi bântuie creierul disfiincţional, oricum, ne întâlniserăm pe peronul C al gării din Caen, în noiembrie, într-o dimineaţă însorită de luni, acum şaptesprezece ani, ori poate nouăsprezece, nu mai ştiu.

Situaţia însăşi părea ciudată: era anormal să mi se încredinţeze întâmpinarea unei stagiare la serviciul veterinar (Camille era pe-atunci elevă la şcoala veterinară din Maisons-Alfort), eram considerat un fel de interimar de lux căruia i se pot da in grijă sarcini diverse dar nu foarte înjositoare, eram totuşi fost elev la Agronomie, în fine, asta constituia dovada implicită că misiunea „brânzeturi normande" era din ce în ce mai puţin luată în serios de şefii mei.
 
Aşa stând lucrurile, nu trebuie, în primul rând, să exagerăm importanţa hazardului în chestiunile amoroase: dacă aş fi întâlnit-o pe Camille câteva zile mai târziu pe un culoar de la DRAF, s-ar fi întâmplat acelaşi lucru, aproape identic; atât doar că s-a petrecut în gara din Caen, la capătul peronului C.

Agerimea mea perceptivă crescuse în mod sensibil cu câteva secunde înainte de sosirea trenului, ceea ce constituie un straniu caz de precogniţie; remarcasem, între şinele căii ferate, nu doar prezenţa unor ierburi, ci şi pe aceea a unor flori galbene cărora le uitasem numele, aflasem de existenţa lor în timpul cursului despre „vegetaţia spontană din mediul urban" pe care îl urmasem în cadrul anului doi de studii la Agronomie, un curs destul de fim în care mergeam să prelevăm specimene dintre dalele bisericii Saint-Sulpice, de pe taluzul bulevardului periferic...
 
Altfel, văzusem în spatele gării nişte paralelipipede ciudate cu dungi colorate în roz, ocru şi brun, care îmi evocau un oraş babilonian futurist — în realitate era vorba despre centrul comercial Les bords de l'Orae, unul din motivele de mândrie ale municipalităţii, unde figurau câteva dintre referinţele majore ale consumului modern, de la Desigual la The Kooples, graţie acestui centru cetăţenii din Basse-Normandie aveau şi ei acces la modernitate...

REVIEW-URI

Scrie un review și spune-ne opinia ta despre acest produs scrie un review

Titluri de aceiași autori

Created in 0.0540 sec