Simetria dorințelor - Eshkol Nevo

Simetria dorințelor - Eshkol Nevo
-8%
ISBN: 978-606-779-571-4
Editura:
Anul publicării: 2019
Pagini: 352
Format: 13x20
Preț: 35,88 RON
39,00 RON (-8%)
Disponibilitate: în stoc

DESCRIERE

Simetria dorințelor - Eshkol Nevo

 
... odată, în timp ce luam masa cu părinții mei, avusesem una dintre cele mai grave crize de astm din viața mea. Au fost momente, în timpul cursei către spital, în care chiar am crezut că o să mor. După ce m-au stabilizat, administrându-mi injecții şi pastile şi punându-mi o mască cu oxigen, medicii au decis că trebuia să rămân câteva zile în spital, sub observație.
 
Finala era a doua zi. Fără să-mi spună nimic, Churchill i-a adunat pe toți şi i-a înghesuit în maşinuța lui hârbuită. Pe drum s-au oprit la Casa Frigăruii din Kfar Viktin, pentru a-mi cumpăra ceai de piersici, slăbiciunea mea, şi nişte vodcă, dat fiind faptul că pe vremea aceea ne prefăceam a fi mari amatori de vodcă, iar cu zece minute înainte de începerea meciului au dat buzna în camera mea, rezerva numărul 9, secția Boli Interne (pe gardianul care a încercat să-i oprească, pentru că programul de vizite se terminase de mult, l-au corupt cu o sticlă de vodcă Keglevich).
 
Când i-am văzut, aproape că am făcut o nouă criză. Dar apoi m-am calmat, am respirat profund, prin diafragmă, şi am urmărit împreună, la micuțul televizor suspendat deasupra patului meu, cum echipa Braziliei câştiga cupa după 120 de minute şi lovituri de la 11 metri.
 
— Iată-ne ajunşi şi în 1998, a spus Churchill. Patru mondiale în total.
 
— Noroc că n-am pariat, a zis Ofir...
 
.........
 
... oare ştia el că ideea pe care urma să ne-o propună avea să devină o adevărată profeție, îşi imaginase el oare că în următorii patru ani inițiativa aceea avea să ne producă multe dezamăgiri, menținându-şi în mod miraculos forța profetică?
 
Probabil că nu. Sau poate că da, având în vedere faptul că prezența sa blândă ascundea o tenacitate plină de încăpățânare, care-i permitea să-şi asculte clienții ore în şir, să compună pe balcon puzzle-uri de mii de piese şi să alerge câte zece kilometri zilnic, indiferent de vreme.
 
Bănuiesc că tocmai tenacitatea asta a lui, mai mult decât orice altceva, l-a făcut să-şi reia discursul imediat după ce Didier Deschamps a ridicat trofeul în fața publicului care-l aclama.
 
— Știți la ce m-am gândit? a întrebat, m-am gândit ca fiecare dintre noi să scrie pe câte un bilet unde visează să ajungă, să fie peste patru ani.
 
Atât din punct de vedere personal, cât şi profesional, practic din toate punctele de vedere. Iar la următorul Campionat Mondial, să recitim biletele şi să vedem ce am reuşit să realizăm între timp...

REVIEW-URI

Scrie un review și spune-ne opinia ta despre acest produs scrie un review

Titluri de același autor

Created in 0.0661 sec