Skandar si hotul de unicorni - A. F. Steadman

 

Fragment:

 

... in timp ce el îi dădea instrucțiuni, Skandar încuviința cu câte un semn din cap, prefăcându-se că nu știa deja cum se face. Alți copii poate c-ar fi găsit treaba asta sâcâitoare, dar Skandar fu mulțumit când tata bătu palma cu el, fiindcă reușise să facă pâinea exact cât trebuia de crocantă. Kenna nu se arătă la micul-dejun, deși tatăl nu păru să fie prea deranjat, în timp ce el și Skandar mâncară cu poftă cârnații, șunca, ouăle, fasolea și pâinea prăjită. Băiatul se abținu să întrebe de unde veniseră banii pentru ospățul ăsta. Era ziua cursei. Tata în mod clar voia să uite de toate celelalte – și Skandar la fel. Doar astăzi. Prin urmare, înșfăcă sticla neîncepută de maioneză și o stoarse peste toată farfuria, zâmbind la plescăitul satisfăcător pe care-l scoase când ateriză peste mâncare.

 

— Tot Aspen McGrath și Înghețul Noii Ere sunt favoriții tăi? întrebă tatăl, cu gura plină. Am uitat să-ți spun, dacă vrei să inviți vreun prieten când se transmite cursa, n-am nimic împotrivă. Mulți copii fac așa, nu? N-aș vrea să ratezi plăcerea asta. Problema era că să aibă grijă de tata când nu se simțea bine – când nu era prea fericit – însemna că Skandar rata o grămadă dintre chestiile „normale” la care se presupune să participi ca să-ți faci prieteni. Nu putuse niciodată să rămână după ore ca să petreacă un timp prin parc, nu avusese bani de buzunar ca să se ducă la sala de distracții sau să dea o fugă să mănânce niște pește și cartofi prăjiți pe plaja Margate. Skandar nu-și dăduse seama de la început, dar acelea erau ocaziile în care oamenii își făceau de fapt prieteni, nu la orele de engleză sau la o budincă veche în pauza de dimineață. În plus, însemna că Skandar uneori nu avea haine curate sau că nu avea timp să se spele pe dinți.