Socul caderii

Socul caderii - Nathan Filer ...tendinţa de a desena Desenul era un mod de a evada. Mama mi-a adus un caiet nou de desen la secţie şi tipul adecvat de creioane şi pixuri cu gel. Aşa că, atunci cand nu fumam sau nu încercam să dorm, făceam desene din imaginaţie. Sunt un artist acceptabil. Mama crede că sunt mai Imn decât în realitate. Are acasă un sertar plin de desene şi poveşti de-ale mele, încă de când eram mic. Când a împlinit cincizeci de ani, am vrut să-i dăruiesc ceva deosebit Aveam cincisprezece ani şi ştiam că nu e chiar simplu să convieţuieşti cu un adolescent ca mine. Voiam să-i dau de înţeles că o iubesc şi că încă ţin la ea. Decisesem să încerc să-i fac un portret, dar când m-am sfătuit cu tata, a spus: — Nu crezi că ar prefera unul cu familia? Ştiam că are dreptate, aşa că, în schimb, m-am apucat de ăsta. Am hotărât să ne desenez pe canapea împreună, dar voiam să fie o surpriză, aşa că intram în camera de zi ori de câte ori se uita ia televizor, citea sau mai ştiu eu ce făcea, şi luam notiţe în secret şi făceam schiţe parţiale ca să-mi amintesc detaliile, de exemplu cum îşi ţine gâtul uşor într-o parte, cum îşi încrucişează picioarele, cu o talpă trecută prin spatele gleznei celuilalt picior. Cred că în aceste amănunte se ascunde personalitatea, iar dacă le surprinzi cum trebuie, ai surprins omul cu pricina. Asta s-a întâmplat la mult timp după ce a murit Si-mon şi nu se poate spune că ne gândeam la el în fiecare zi. Sau poate că mama da, dar eu nu. Nu cine ştie ce. Şi nici pe departe aşa de mult ca acum. Dar am hotărât că nu e corect să fac un portret al familiei în care să nu apară şi el. In final am făcut un lucru de care sunt foarte mândru şi nu am ocazia să spun des aşa ceva. Am luat una din fotografiile înrămate ale lui Simon de pe poliţă, cea în care radiază de fericire în noua lui uniformă de şcoală, şi am desenat-o pe măsuţa de lângă canapea, unde ţineam ziarele. Am desenat-o pe mama lângă el, apoi pe mine între ea şi tata. Am reuşit să redau aproape perfect picioarele încrucişate ale mamei şi pe tata muşcându-şi buza de jos, cum face el când se concentrează. Autoportretele sunt cele mai grele. E greu să-ţi surprinzi propriul eu sau să ştii măcar care e acela. In final, am hotărât să mă desenez cu un caiet de desen pe genunchi, desenând ceva. Iar dacă te uiţi cu atenţie, poţi să observi partea de sus a desenului, cea în care apărem toţi. Cred că în mare asta fac şi acum. Mă scriu pe mine în propria mea poveste şi o spun din interior....

REVIEW-URI

Scrie un review și spune-ne opinia ta despre acest produs

scrie un review