Solutii spirituale

Solutii spirituale
ISBN: 973-47-1505-3
Editura:
Anul publicării: 2012
Pagini: 172
Format: 13x20
Preț: 20,00 RON
Disponibilitate: în stoc

DESCRIERE

Solutii spirituale. Raspunsuri la cele mai mari provocari ale vietii - Deepak Chopra …de-a lungul carierei sale de medic, profesor şi autor, Deepak Chopra a primit mii de scrisori de la oameni ce se confruntau cu diferite provocări. Aceştia doreau să afle cum îşi pot îmbunătăţi vieţile, cum să îşi pot rezolva problemele şi depăşi obstacolele interioare. Relaţiile, sănătatea şi bunăstarea, succesul şi dezvoltarea personală – toate aceste domenii ale vieţii constituie provocări zilnice ale omului modern. Care este cea mai bună modalitate de a ne purta cu un prieten pasiv-agresiv? Cum ne putem relansa cariera? Într-o lume plină de tentaţii şi stres, cum putem găsi timp şi pentru meditaţie? În spatele tuturor acestor întrebări există răspunsuri ce aşteaptă să fie descoperite. În cartea sa absolut inovatoare, Chopra ne arată cum ne putem extinde conştiinţa, care este cheia pentru a depăşi stările de confuzie şi cele conflictuale cu care ne confruntăm.. Chopra ne conduce spre ceea ce el numeşte “Sinele real”, unde pacea, claritatea şi înţelepciunea ne servesc drept călăuză în vremuri de criză. Soluţiile spirituale sunt acum la îndemâna tuturor celor care vor să-şi îmbuntătăţească viaţa şi să aducă lumină pe drumul vindecării spirituale. Viaţa este plină de provocări, mai mici sau mai mari. Spiritualitatea este aici pentru a ne oferi soluţii. …………………….. Fragment din carte: …spiritualitatea începe cu un răspuns hotărât la întrebarea de mai înainte. Şi anume: Viata nu este întâmplătoare. Fiecare existentă are În structura sa internă o configuraţie şi un scop. Motivul apariţiei provocări lor este simplu: să vă facă mai conştienţi de scopul vostru interior. Dacă răspunsul spiritual este corect, ar trebui să existe şi o soluţie spirituală la orice problemă – şi chiar există. Răspunsul nu se află la nivelul problemei, chiar dacă cei mai mulţi oameni îşi focalizează toate resursele într-acolo. Soluţia spirituală se află dincolo de problemă. Când îţi orientezi conştiinţa în afara zonei în care zbuciumul şi lupta interioară sunt omniprezente, se întâmplă simultan două lucruri: gradul tău de conştientizare se extinde şi, odată cu aceasta, încep să apară răspunsuri noi. Când conştiinţe se extinde, evenimente care par întâmplătoare la prima vedere, se dovedesc a fi contrariul. Un scop mult mai important încearcă să se dezvăluie prin intermediul tău. Atunci când vei deveni conştient de acel scop – unic pentru fiecare persoană în parte –, vei fi aidoma unui arhitect căruia tocmai i s-a înmânat proiectul ce urmează a fi executat, în loc să aşeze cărămizi şi să monteze ţevi la întâmplare, arhitectul poate, din acest moment, să avanseze încrezător cu lucrarea, întrucât ştie cum ar trebui să arate clădirea şi cum să o construiască. Prima etapă din acest proces este să recunoşti nivelul de conştientizare de la care porneşti. Ori de câte ori te confrunţi cu o provocare, fie că aceasta are legătură cu relaţiile interpersonale, cu locul de muncă, cu etapele de tranziţie la nivel personal sau cu o criză ce trebuie soluţionată, înregistrezi trei niveluri de conştiinţă. Conştientizează-le şi vei face progrese notabile în găsirea unui răspuns mai potrivit. PRIMUL NIVEL: CONŞTIINŢA LIMITATĂ Acesta este nivelul la care se află însăşi problema şi, prin urmare, îţi atrage atenţia instantaneu. Ceva nu este în regulă. Aşteptările ţi se năruiesc. Întâmpini obstacole de neînlăturat. Cum gradul de opoziţie este din ce în ce mai mare, situaţia nu ţi se va ameliora. Dacă examinezi gradul de gravitate al problemei, în general, se evidenţiază următoarele elemente: -Dorinţele îţi sunt zădărnicite. Lucrul pe care ţi-l doreşti întâmpină opoziţie din exterior. -Ai impresia că fiecare pas înainte reprezintă o adevărată bătălie. -Continui să insişti din ce în ce mai mult asupra lucrurilor care nu au funcţionat încă de la bun început. -Ai un sentiment nedefinit de anxietate şi teamă de eşec. Nu gândeşti limpede. Treci prin confuzie şi conflict interior. -Cu cât nivelul de frustrare este mai ridicat, cu atât te simţi mai vlăguit de puteri. Te simţi din ce în ce mai obosit. -Îţi poţi da seama dacă te-ai blocat la nivelul conştiinţei limitate printr-un test foarte simplu: cu cât depui mai multe eforturi să te eliberezi de o problemă, cu atât eşti mai prins în capcana acesteia. AL DOILEA NIVEL: CONŞTIINŢA EXTINSĂ Acesta este nivelul unde încep să apară soluţiile. Viziunea ţi se extinde dincolo de conflict, oferindu-ţi mai multă claritate. Pentru cei mai mulţi, acest nivel nu este accesibil imediat, pentru că prima lor reacţie în faţa unei crize este să-şi limiteze opţiunile. Aceştia devin defensivi, circumspecţi şi temători. Dar, dacă reuşeşti să Îţi extinzi câmpul perceptiv, vei observa că îţi pătrund în conştiinţă următoarele elemente: -Dorinţa de a fi combativ începe să se diminueze. Începi să nu te mai laşi afectat. -Din ce în ce mai multe persoane rezonează cu tine. Tu însuţi le permiţi să intre în „lumea” ta. -Iei hotărâri plin de încredere. -Percepi teama într-un mod realist şi aceasta începe să diminueze. -Având o viziune mai clară, nu te mai simţi încurcat şi cu inima îndoită. …………………….. CUPRINS: Observaţie personală Capitolul 1 Ce este o soluţie spirituală? Capitolul 2 Cele mai mari provocări ale vieţii Relaţiile Sănătatea şi bunăstarea Succesul Dezvoltarea personală Capitolul 3 Dragă Deepak: Unu la unu – interacţiune cu cei care mi-au scris Capitolul 4 Crearea propriilor soluţii Mulţumiri Despre autor Autor: Deepak Chopra

REVIEW-URI

Scrie un review și spune-ne opinia ta despre acest produs scrie un review
Created in 0.0591 sec