Stiinta viselor - Karen Van Kampen

Stiinta viselor - Karen Van Kampen

EFECTUL FREUD

CÂND LOCUIAM ÎN LONDRA, cu câțiva ani în urmă, treceam în fiecare zi, în drumul meu spre Finchley Road, pe lângă o statuie din bronz înnegrit. Finchley Road era o arteră aglomerată și mohorâtă, dar utilă, plină de magazine și de tot felul de servicii, în nord-vestul Londrei. În zilele înnorate, statuia era ternă și tăcută.

Când ploua torențial, când ploua pur și simplu sau când burnița, în stilul tipic londonez, picături grele de ploaie se adunau pe vârful nasului personajului, căzând, pic, într-o baltă formată în poala lui. În acele zile magice și însorite, când plafonul de nori se ridica deasupra orașului și dezvăluia un cer larg și albastru, statuia strălucea.

Dar eu nu observam nimic din toate acestea. Tocmai avusesem un copil și îmi împingeam căruciorul pe străzile pietruite ale noului meu cartier, croindu-mi drum prin ceața densă și derutantă a nesomnului.

Într-o zi, soțul meu mi s-a alăturat în drumul către magazine. Am luat-o pe scurtătură spre Waitrose, șerpuind pe străduțe înguste din spatele arterelor principale, trecând pe lângă magazinul de vinuri din cartier, farmacie și cafenea. Când am cotit la colț, îndreptându-ne spre La Finchley Road, Dimitri s-a oprit și a privit în sus.

Deasupra noastră, privind în jos, se afla statuia unui bărbat cu chelie și barbă, cu sprâncenele ridicate, iscoditoare, îmbrăcat într-un elegant costum din trei piese. Ședea cu mâinile sprijinite pe șolduri, aplecat înainte, spre stradă, și privea atent mulțimea trecătorilor.

— Hei, e Freud, a spus Dimitri.

Cel care mă privea de sus era părintele psihanalizei, neurologul austriac care a făcut cunoscută interpretarea viselor și omul rămas pentru totdeauna cunoscut pentru afirmația că visele reprezintă încercarea de împlinire a dorințelor noastre refulate.

Am rămas acolo, cu ochii mari, ca și cum aș fi descoperit pentru prima dată ceea ce aveam în fața ochilor. Ridicându-mi privirea de la cărucior, am observat un indicator care arăta în direcția Muzeului Freud, aflat după colț.

De aproape jumătate de an locuiam la doar câteva străzi distanță de casa în care Freud își petrecuse ultimele zile.

Cum de nu-mi dădusem seama până atunci, te-ai putea întreba? În primul rând, eram o mamă la început de drum, care trăia la mii de kilometri distanță de familie și prieteni.

Când Alexander a împlinit opt săptămâni, Dimitri și cu mine ne-am împachetat toate lucrurile, care, la vremea aceea, constau în cea mai mare parte din mobilă de la Ikea și jucării de bebeluș viu colorate și zgomotoase, precum și din cutii cu materiale de cercetare pentru această carte, ale cărei începuturi datau de mulți ani.

Ne-am mutat din Toronto în Belsize Park, în nordul Londrei, un cartier verde și plin de copaci, cu farmecul unui mic sat, înțesat de...

REVIEW-URI