Strategii de marketing in comertul cu amanuntul - Stefan Catana

Preț: 35,00 RON
Disponibilitate: în stoc
Autor: Stefan Catana
ISBN: 978-606-28-1271-3
Editura: Universitara
Anul publicării: 2021
Pagini: 176
Format: 16X23
Categoria: Management, marketing
DESCRIERE
Strategii de marketing in comertul cu amanuntul - Stefan Catana
CARACTERISTICILE COMERŢULUI CU AMĂNUNTUL – FACTOR STRATEGIC DETERMINANT AL ACTIVITĂŢII DE MARKETING
Prin obiect, rol şi funcţii, comerţul, în general, şi comerţul cu amănuntul, în particular, reprezintă unul din sectoarele de bază ale economiei, plasându-se în cadrul stadiului II al circuitului economic, cel al circulaţiei mărfurilor, având poziţie de intermediar între stadiul producţiei şi stadiul consumului.
Acesta are totodată un rol complex, constituindu-se în ramură a circulaţiei mărfurilor şi subramură a economiei, iar pe de altă parte în componentă a sectorului terţiar.
În evoluţia istorică, comerţul şi-a constituit o serie de componente specifice dintre care se detaşează o formă de organizare corespunzătoare – întreprinderea (firma) comercială. Economia, în abordare sistemică, este definită ca fiind constituită din ansamblul activităţilor social-umane prin care se asigură producţia, repartiţia, schimbul şi consumul de bunuri şi servicii. Componenta schimbului este asigurată în parte de către comerţ.
Acesta este o ramură a activităţii economice, ce asigură cumpărarea, stocarea şi vânzarea mărfurilor. În prezent, comerţul reprezintă una dintre cele mai importante componente ale economiei moderne, fiind elementul central al economiei de piaţă, indiferent de forma acesteia.
Comerţul poate fi definit totodată şi din perspectivă juridică, ca transfer al titlurilor de proprietate asupra bunurilor sau serviciilor, precum şi prestaţiile de servicii realizate între diferitele stadii ale producţiei sau direct între producător şi consumator (Patriche et al., 1999, p. 36). În prefaţa lucrării „The Penguin Dictionary of Commerce”, Michael Greener (1971) sublinia faptul că este necesară o distincţie între comerţ şi business: „O anumită distincţie ar trebui făcută între comerţ şi business, întrucât cele două teme se suprapun.
Nu se intenţionează a se da aici o definiţie cuprinzătoare comerţului întrucât demersul ar fi destul de provocator. Dar se poate menţiona, în general, că un dicţionar de comerţ ar trebui să se ocupe de larga diversitate de instituţii care servesc industria prin (...) facilitarea în orice fel a distribuţiei bunurilor şi serviciilor”...
CUPRINS:
Cuvant inainte / 5
Prefata / 9
Cuprins / 11
CAPITOLUL 1. Caracteristicile comertului cu amanuntul – factor strategic determinant al activitatii de marketing / 13
1. 1. Comertul cu amanuntul – ramura a circulatiei marfurilor, subramura a economiei nationale / 15
1. 2. Comertul cu amanuntul – componenta a sectorului tertiar (servicii) / 19
1. 3. Comertul cu amanuntul in Romania si perspective pe piata romaneasca / 22
CAPITOLUL 2. Intreprinderea comerciala – forma specifica de organizare a comertului cu amanuntul / 25
2. 1. Particularitatile intreprinderii comerciale cu amanuntul / 25
2. 2. Piata intreprinderii comerciale cu amanuntul / 34
CAPITOLUL 3. Strategii de marketing in comertul cu amanuntul – stadiul actual al cunoasterii / 39
3. 1. Continutul specific al strategiei de marketing in comertul cu amanuntul / 39
3. 2. Strategii generale ale intreprinderii comerciale cu amanuntul orientate spre piata / 41
3. 3. Strategii de marketing holist / 47
3. 4. Strategii de marketing partajat / 50
CAPITOLUL 4. Strategii de marketing extern si interactiv in comertul cu amanuntul / 53
4. 1. Reflectarea strategiilor de marketing extern in comertul cu amanuntul, prin analiza suporturilor promotionale / 53
4. 2. Analiza proceselor si relatiilor procesuale din unitatile comerciale / 57
4. 3. Strategii de marketing specifice managementului proceselor de vanzare, structurate pe nivele decizionale si componentele marketingului strategic / 75
CAPITOLUL 5. Comportamentul strategic de marketing, specific firmelor de comert cu amanuntul / 85
5. 1. Orientarea firmelor de comert cu amanuntul in raport cu piata / 101
5. 2. Nivele decizionale strategice in firmele de comert cu amanuntul / 103
5. 3. Relatiile cu furnizorii in firmele de comert cu amanuntul / 107
5. 4. Relatiile cu clientii in firmele de comert cu amanuntul / 111
CAPITOLUL 6. Comportamentul consumatorului de servicii de comert cu amanuntul / 117
6. 1. Sursele de aprovizionare si informare / 129
6. 2. Comportamentul consumatorului in interiorul unitatilor comerciale / 139
6. 3. Comportamentul decizional de cumparare / 142
CAPITOLUL 7. Model de planificare strategica de marketing in comertul cu amanuntul / 145
7. 1. Gradul de concordanta intre opiniile specialistilor si ale consumatorilor cu privire la strategiile de marketing in comertul cu amanuntul / 148
7. 2. Coordonatele modelului strategic de marketing in comertul cu amanuntul / 153
CAPITOLUL 8. Orientari si directii viitoare de marketing in comertul cu amanuntul / 169
Bibliografie / 173

Categorii
-Edituri
-Comandă specială
-Top
-Promoţii
-- 32,90 RON35,00 RON (-6%)
- 25,20 RON28,00 RON (-10%)
- 32,85 RON34,95 RON (-6,01%)
Promo
-Accesul clienţilor
-Promo
-Cărţi noi
-- 30,00 RON
- 44,00 RON
- 12,60 RON14,00 RON (-10%)
Asistenţă online
-![]() |
Suntem deconectați |
REVIEW-URI