Subminarea comunismului in Romania - Mihaela Serban

Subminarea comunismului in Romania - Mihaela Serban

Contestațiile ca microrezistență

Decretul 92 nu a inclus niciun mecanism de contestare a naționalizării. Totuși, în pofida acestui fapt, mulți proprietari naționalizați au contestat preluările, adesea de mai multe ori, atât pe cale administrativă, cât și pe cale judiciară, iar procesul de petiționare și de răspuns la contestații a durat ani de zile (Șerban, 2010). Foștii proprietari au depus un număr mare de contestații și s-au dovedit destul de insistenți. Aproape jumătate dintre cei naționalizați au contestat preluarea, ei înșiși sau moștenitorii lor, perseverând ani la rând în revendicările lor. Am numărat 444 de contestații și aproximativ alte 75 care vizau naționalizările de facto (neincluse în anexa la Decretul 92, dar tratate în mod similar de administrația locală).

Numărul total de contestații pentru această perioadă (1950–1965), incluzând contestații multiple care nu se repetau, depuse pentru aceeași casă sau același apartament de către solicitanți diferiți, inclusiv membri ai aceleiași familii, a fost de 666 (așadar, mai mare decât numărul de mai sus). Este posibil ca mult mai multe contestații să se fi pierdut. Dosarele cu contestații care au supraviețuit integral, precum și corespondența referitoare la contestații și la răspunsurile administrative sunt cuprinse în douăzeci și cinci de dosare de arhivă și însumează sute de pagini.

Depunerea contestațiilor și răspunsurile la acestea au avut o frecvență inegală de-a lungul perioadei studiate: aproape jumătate dintre contestații au fost depuse între 1951 și 1953 și se pare că au fost analizate în perioada 1953–1956 (alte propuneri de naționalizare au fost formulate în 1953). Mai mult de 350 de contestații au fost depuse într-un al doilea val, aproximativ între 1957 și 1960, și au fost analizate în grupuri mai mari în perioadele 1959–1960 și 1964–1965. Această defalcare nu include redepunerea unor contestații sau apelurile pentru reanalizarea unor respingeri, cele mai multe petrecându-se între 1960 și 1965 (vezi figura 4. 1).

Valul inițial de contestații (1951–1953) nu este surprinzător, deoarece acestea au fost depuse în perioada imediat următoare naționalizării, când regimul nu era încă bine consolidat, iar proprietarii ar fi putut crede, în mod rezonabil, că aveau șanse de succes. De fapt, pentru aproape 20% dintre aceste contestații (106 plângeri), administrația locală a aprobat restituirea parțială, în așteptarea aprobării finale din partea autorităților centrale (în cele din urmă, au fost aprobate doar 5% dintre restituirile parțiale). Acest rezultat, precum și evoluțiile politice ulterioare, care păreau să indice oportunități suplimentare de restituire, pot explica al doilea val de contestații.

CUPRINS:

Lista ilustrațiilor
Prefața la ediția în limba română
Mulțumiri
Introducere. Lege, putere și opoziție în primii ani ai României comuniste

Capitolul 1. Fațetele multiple ale legalității comuniste
Capitolul 2. Drept, subiectivitate și conștiință juridică
Capitolul 3. Proprietatea in extremis. Preluarea locuințelor
Capitolul 4. Rezistența la preluări și construirea subiectivităților socialiste
Capitolul 5. Legalitate, ideologie și politicile preluărilor
Capitolul 6. Supraviețuirea proprietății. Proprietatea privată la începutul perioadei comuniste

Concluzie
Bibliografie

REVIEW-URI