Tatal meu imi cunostea vocea - George Andronic

Tatal meu imi cunostea vocea - George Andronic

ANII DE ÎNCEPUT

Nu m-am născut în tăcere.

Primul meu an de viață a răsunat de sunetele familiare ale unui copil care aude: râsete, cântece de leagăn, murmurul vocilor din jurul meu. Dar, la vârsta de un an, totul s-a schimbat. Un val implacabil de infecții s-a abătut asupra corpului meu, trăgând după el o febră atât de mare, încât a încețoșat limitele realității. Într-o ceață de panică și urgență, am fost dus în luminozitatea fluorescentă a secției de urgență. Mi s-au administrat injecții puternice, prea puternice, de fapt. M-au tras înapoi de la marginea morții, dar, făcând asta, au lăsat o tăcere care avea să modeleze tot ce a urmat.

Devenisem surd.

Când i s-a spus tatălui meu, el nu s-a retras în disperare, deși îmi imaginez că disperarea era acolo, umbrind fiecare respirație. A răspuns cu acțiune, feroce și imediată. A căutat răspunsuri cu hotărârea tăcută a unui om care a refuzat să-și piardă fiul de două ori: o dată din cauza bolii și o dată din cauza tăcerii. A vorbit cu profesioniști, a citit, a pus întrebări și a căutat o cale într-o lume necunoscută...

REVIEW-URI