Teroristii printre noi. Adevarul despre ucigasii revolutiei

Teroristii printre noi. Adevarul despre ucigasii revolutiei
Preț: 15,00 RON
Disponibilitate: în stoc - in stoc
Anul publicării: 2011
Pagini: 231
Format: 13x20
Categoria: Dezvaluiri

DESCRIERE

....''Teroristii printre noi. Adevarul despre ucigasii revolutiei'' „Iată-ne ajunşi, aşadar, la volumul 3 al seriei care-şi propune să desluşească iţele încâlcite ale Revoluţiei-contrarevoluţiei din decembrie 1989. După “Sfârşitul Ceauşeştilor” şi “Crimele Revoluţiei” (apărute anul trecut), ne aflăm acum în faţa unei noi provocări: “Teroriştii printre noi”, cu subtitlul “Adevărul despre ucigaşii Revoluţiei”. ...lucrarea se înscrie în seria gândită de Grigore Cartianu şi pusă în practică graţie contribuţiei a trei reporteri de la “Adevărul”: Cristian Delcea, Mihai Voinea şi Andrei Crăciun. Şi tot despre evenimentele din decembrie 1989, Grigore Cartianu a publicat, în luna mai 2011, un volum monumental: “Cartea Revoluţiei” – o adevărată “Biblie a Revoluţiei”, tipărită în condiţii de lux, într-un format special şi cu imagini memorabile“ spune autorul, Grigore Cartianu. Titlul noii lucrări este o parafrază după celebra “Ucigaşii printre noi”, cartea lui Simon Wiesenthal, “vânătorul de nazişti”. Se poate spune, măcar la figurat, că în cărţile lui Cartianu asistăm la o “vânătoare de terorişti”, pe care autorul şi echipa sa îi descoperă şi în gaură de şarpe. Devenită o adevărată saga a Revoluţiei române, seria iniţiată de Grigore Cartianu aduce dovezi zdrobitoare despre acţiunile criminale ale câtorva generali filosovietici care, sub pavăza politică a “emanaţilor” Ion Iliescu şi Silviu Brucan, au declanşat un adevărat război civil, soldat cu aproape 5.000 de victime (morţi şi răniţi). Noi mărturii... Volumul ce va fi lansat la Târgul de carte Gaudeamus 2011 îi dezbracă de minciună atât pe cei care au ticluit masacrul (inventând “terorişti ceauşişti” pentru a avea cu cine “să lupte” şi de cine “să ne salveze”), cât şi pe cei care au apăsat pe trăgaci. De aceea, firul dezvăluirilor merge pe două planuri: cel de comandă, aflat la Bucureşti, şi cel de execuţie, cuprinzând întreaga ţară. ........................ ...cartea “Teroriştii printre noi”, care însumează 528 de pagini, aduce noi mărturii despre acţiunile criminale ale spionului sovietic Nicolae Militaru, împreună cu alţi generali instruiţi la Moscova. Veţi afla cum… … Brăila a fost transformată într-o baie de sânge prin grija generalului Marin Pancea, vechi client al contraspionajului românesc, în calitatea sa de agent sovietic. … La Braşov, generalul Ion Florea a luat decizii criminale, împărţind arme unor civili care au făcut măcel. … La Craiova, bucuria victoriei a fost spulberată de un telefon primit de generalul Roşu de la generalul Militaru. … Pe aeroportul din Kogălniceanu, judeţul Constanţa, câţiva ofiţeri români, vorbitori de limba rusă, îi aşteptau pe ofiţerii precursori ai desantului militar sovietic. Misiunea le fusese ordonată de însuşi Nicolae Militaru, proaspăt instalat de Ion Iliescu în funcţia de ministru al Apărării. Sunt dezvăluiri care vă vor cutremura, dar nu lipsesc nici poveştile desprinse parcă din Caragiale. De exemplu, furia cu care, aproape în toate Comitetele Judeţene de Partid, compatrioţi de-ai noştri luptau revoluţionar pentru a-şi însuşi câte ceva. Ocupaţi să fure televizoare, tablouri, carpete şi paltoane, mulţi români n-au băgat de seamă că alţii le fură Revoluţia. Simpla selecţie a unor titluri de capitol vorbeşte de la sine: “Diversiunile de la Revoluţie, pregătite în vara lui ’89”; “Omul lui Militaru, «creierul» măcelului de la Brăila”; “Jocul dublu al lui Virgil Măgureanu la Focşani”; “La luptă cu Mariana Cur-de-Fier!”; Braşov: “Încă un general şcolit în URSS, încă un măcel”; “Diversiunea radio-electronică: «Fabricat în URSS»”; “Alo? Moartea la telefon”; “Teroriştii îşi căutau brad de Crăciun”. De un lucru puteţi fi siguri: că teroriştii, aşa cum îi prezintă cartea, au fost “dintre noi, pentru noi”. Şi că unii dintre ei trăiesc şi azi, rânjind, printre noi… “Unii ne-au mitraliat cu minciuni la televizor. Alţii ne-au împuşcat cu gloanţe adevărate. Pe toţi îi găsiţi în această carte. Bine aţi venit la întâlnirea cu teroriştii din decembrie ’89!”spune autorul, Grigore Cartianu. Autor: Grigore Cartianu

REVIEW-URI

Scrie un review și spune-ne opinia ta despre acest produs scrie un review

Cărți noi - Dezvaluiri

Created in 0.0479 sec
Acest site folosește cookie-uri pentru a permite plasarea de comenzi online, precum și pentru analiza traficului și a preferințelor vizitatorilor. Vă rugăm să alocați timpul necesar pentru a citi și a înțelege Politica de Cookie, Politica de Confidențialitate și Clauze și Condiții. Utilizarea în continuare a site-ului implică acceptarea acestor politici, clauze și condiții.