Timp ca să crești. Scapă de burnout prin știința micropașilor - Marina Khidekel

De-a lungul istoriei, până în epoca contemporană, somnul a fost respectat, ba chiar slăvit. Somnul şi visele au jucat un rol unic în aproape toate religiile şi tradiţiile spirituale. Grecii şi romanii au avut un zeu al somnului: Hypnos la greci şi Somnus la romani.

 

Dar cumva, cu timpul, cultura noastră a început să nu mai preţuiască somnul. După cum spune Thich Nhat Hanh, celebrul călugăr budist vietnamez: „Noi, oamenii, am pierdut înţelepciunea de a ne odihni si a ne relaxa cu adevărat.

Ne îngrijorăm prea mult.

Nu permitem corpurilor noastre să se vindece Si nu îngăduim minţii si inimii să se tămăduiască.“

Abia acum începem să iesim dintr-o fază începută odată cu Revoluţia Industrială, în care somnul a devenit un simplu obstacol în calea muncii.
Să ne gândim la o parte dintre modurile în care această atitudine influenţează încă relaţia noastră cu somnul.

 

De foarte multe ori, asociem somnul cu lipsa de ambiţie sau devotament sau îl considerăm un lux pe care pur si simplu nu ni-l permitem. Ne lăudăm cu cât de puţin dormim si îi apreciem pe cei care pierd nopţile sau care ard lumânarea la ambele capete.

 

O parte semnificativă din societatea noastră funcţionează încă după iluzia colectivă conform căreia somnul nu înseamnă decât timp pierdut care ar putea fi folosit pentru alte demersuri, sau că putem să ne distribuim somnul în aşa fel încât să ne satisfacem ritmul alert de viată şi să ne îndeplinim listele încărcate de sarcini - o iluzie redată perfect prin expresia „voi dormi pe lumea cealaltă“.